sâmbătă, 19 octombrie 2013

Rugaciunea femeii insarcinate


 Dat fiind ca, din mila Domnului, asteptam un copilas, m-am gandit sa impartasesc si cu alte mamici si viitoare mamici,  aceasta rugaciune. Maica Domnului sa ne aiba in paza sa!
Si pe dumneavoastra va rog sa ne pomeniti la rugaciune! 








RUGĂCIUNEA FEMEII ÎNSĂRCINATE
O, Împărate Sfinte, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Izvorule al vieţii şi al nemuririi, Îţi mulţumesc că în căsătoria mea m-ai făcut vas ales al binecuvântării şi al darului Tău, căci Tu, Stăpâne, ai zis: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!”.
Îţi mulţumesc şi mă rog: Binecuvintează acest rod al trupului meu care mi-a fost dat de către Tine. Ocroteşte-l şi îi dă viaţă întru Duhul Tău cel Sfânt. Dă-i lui creştere întru sănătate şi trup curat cu mădulare bine întemeiate. Sfinţeşte trupul lui, mintea, inima şi toate simţurile şi dăruieşte acestui prunc care se va naşte suflet înţelept şi întemeiază întru el frica Ta. Înger credincios, păzitor sufletului şi trupului îi dăruieşte. Păzeşte-l, ţine-l, întăreşte-l şi-l adăposteşte pe el în pântecele meu până în ceasul naşterii lui şi nu-l tăinui pe el pentru că Mâinile Tale l-au alcătuit dându-i viaţă şi sănătate.
O, Doamne Iisuse Hristoase, întru atotputernicele şi părinteştile Tale Mâini încredinţez copilul nostru. Aşează-l pe el sub Mâna harului Tău şi prin Sfântul Duh sfinţeşte-l şi înnoieşte-l întru viaţa veşnică pentru ca să fie mădular al cereştii Tale Împărăţii.
SLAVĂ...
Întru tot milostive Doamne, Hristoase Dumnezeul nostru, caută şi mă păzeşte pe mine roaba Ta de frică şi de duhurile rele care caută să strice lucrul Mâinilor Tale, iar când va veni ceasul şi timpul meu izbăveşte-mă din dureri. Luminează-mi neputinţele cele din timpul ieşirii şi dă-mi întărire şi putere la naştere. Fă-o grabnică prin atotputernicul Tău ajutor, căci aceasta este slava lucrului Tău şi tăria atotputerniciei Tale.
ŞI ACUM...
Împărăteasa Mea Mult Milostivă, Nădejdea Mea, O, Maica Lui Dumnezeu, bucuria celor necăjiţi, ajută-mă că sunt fără de ajutor. Mijloceşte Tu şi roagă-te la Fiul Tău Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, să-mi lumineze mie timpul acesta în care port prunc şi să uşureze greutatea sarcinii nevrednicei roabei Sale, dăruind binecuvântarea Sa peste pruncul pe care îl voi naşte. Că nu ştiu alt ajutor mântuitor şi nici altă nădejde de scăpare ca să ne păzească şi să ne apere. Că întru a Ta mijlocire şi al Tău ajutor, slavă şi mulţumire întru toate înălţăm, Unuia Dumnezeu în Treime, Făcătorul tuturor, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Notă: Aceeaşi rugăciune se poate citi şi de tată, cu modificările corespunzătoare, făcând referire la soţie şi la prunc.




3 comentarii:

Liliana spunea...

Draga Cristina, Maicuta Domnului sa va acopere!
Doamne, ajuta!
Imbratisari!

Loredana spunea...

Felicitari!
sarcina usoara sa ai!

Cristina spunea...

Va multumesc din suflet, dragele mele Liliana si Loredana! Maicuta Domnului sa ne apere pe toti!