marți, 10 mai 2011

Sfantul Simon Zelotul si nunta




Astazi Biserica il praznuieste pe Sfantul Simon Zelotul, unul din cei 12 apostoli ai Mantuitorului.
Hristos a savarsit prima minune din activitatea Sa la nunta lui Simon: prefacerea apei in vin in Cana Galileii.
Sfantul Simon L-a urmat apoi pe Hristos si i se spune Zelotul pentru zelul cu care L-a propovaduit, primind in final moarte martirica.

Stiu ca acest sfant este ajutator celor care doresc sa se casatoreasca (vedeti mai jos acatistul lui). Particele din moastele lui se afla la biserica Podeanu din Bucuresti.

Daca tot veni vorba de casatorie, imi amintesc de Sfanta Xenia de la Sankt Petersburg care este si ea o mijlocitoare celor care vor sa se casatoreasca (acatistul sfintei mai jos).
Cu ale lor rugaciuni, Doamne, miluieste-ne pe noi!

RUGACIUNE PENTRU CASATORIE

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte se vor adauga voua“, daruieste-mi toate cele de trebuinta pentru a merge pe calea mantuirii.

In mainile Tale este viata mea si fara Tine nu pot cunoaste nici implinirea si nici bucuria cea adevarata. Stiind aceasta, avand dorinta de a purta crucea casatoriei, Te rog sa ma ajuti sa gasesc faptura potrivita alaturi de care sa infrunt marea vietii acesteia.

Ajuta-ma, Doamne, ajuta-ma, cum numai Tu ma poti ajuta. De multe ori ispita singuratatii mi-a ranit inima, de multe ori diavolul deznadejdii a lovit in poarta sufletului meu. De atata durere inima mea s-a strans, si nu este nimeni care sa imi aline durerea.

La Tine alerg, Doamne, nadejdea mea, intarirea mea, lumina vietii mele. Ajuta-ma sa am o familie bineplacuta Tie, o familie peste care sa se reverse multimea binecuvantarilor Tale.

Fereste-ma, Doamne, de tot raul. Fereste-ma de o alegere gresita. Fereste-ma de minciuni, de rautate, de desfrau. Sa nu ma insele frumusetea cea degrab trecatoare, ci sa caut mai ales frumusetea sufleteasca. Sa nu ma orbeasca dragostea patimasa, nici sa nu ma biruie patimile si poftele.

Tu stii, Doamne, nepriceperea si slabiciunea mintii mele. Izbaveste-ma prin harul Tau de neputintele care ma apasa.

Vino in ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Daruieste-mi intelepciune si rabdare. O, grea este crucea rabdarii, si greu imi este sa nu fiu covarsit de ea. Dar in Tine imi pun nadejdea.

Ajuta-ma, Doamne, sa iubesc Biserica, sa starui in rugaciune si sa am ravna pentru implinirea poruncilor Tale. Sa ma spovedesc ori de cate ori umbra pacatului va tulbura mintea mea, mai inainte ca gandul murdar sa devina fapta. Daruieste-mi ca primind dezlegare de pacate sa-mi indrept viata dupa cum Iti este bineplacut Tie.

Fa sa-mi fie mie familia cale de mantuire, cale de bucurie. Sa nu caut implinirea cea inselatoare cu care ma ademeneste aceasta lume, ci sa caut dragostea pe care ai binecuvantat-o la nunta din Cana Galileii.

Sa imi fie familia prilej pentru a-Ti multumi in fiecare zi. Si la vreme potrivita, daruieste-mi, Doamne, copii credinciosi si sanatosi, care sa duca o viata curata si sfanta.

Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai marii cetelor ingeresti, pe Inaintemergatorul Tau, pe inteleptii Apostoli, si impreuna cu acestia pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu si pentru mantuirea mea.

Ca Tu Insuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapan, toti slava Iti inaltam, in toate zilele. Amin.

SURSA AICI


ACATISTUL SFANTULUI SIMON ZELOTUL

Condacul 1



Pe cel ce cu ravna apostoleasca, a asezat in suflete oamenilor invataturile intelepciunii cu laude sa-L fericim pe Simon de Dumnezeu graitorul. Ca inaintea Scaunului Slavei sta si impreuna cu ceilalti Apostoli in ceruri se veseleste, rugandu-se neincetat pentru noi, cei ce-L cinstim si ne inchinam Sfintelor sale Moaste cantandu-i: Bucura-te Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule.



Icosul 1



Impreuna cu Domnul Hristos, din Galileea ai fost, Apostole Sfinte, iar inainte de chemarea ta la Apostolat, buna invatatura primind si legea cu frica respectand, ai facut parte din tagma Zelotilor. La varsta casatoriei ajungand, mireasa ti-ai ales si nunta la Cana Galileii ai facut, unde Domnul impreuna cu Maica Sa si Ucenicii Sai au venit, iar apa in vin a prefacut minune pe care vazand-o L-ai urmat pe Hristos pentru care noi te laudam, zicand:



Bucura-te, cel ce din Cana Galilei impreuna cu Domnul ai fost;

Bucura-te, cel ce dintre zeloti la Apostolat ai fost chemat;

Bucura-te, cel ce, ca mire, pe Mirele Hristos L-ai primit;

Bucura-te, cel mai cinstit dintre toti cati in Cana Galileei au fost;

Bucura-te, cel ce i-ai bucurat pe toti cei ce la nunta au venit;

Bucura-te, pricinuitorule al celei dintai minuni a lui Hristos;

Bucura-te, cel ce din vinul cel minunat ai gustat;

Bucura-te, ca atunci bucuria minunii Dumnezeirii ai aflat;

Bucura-te, cel dintai graitorule al minunilor lui Hristos;

Bucura-te, cel ce Nunta prin venirea lui Hristos, Taina ai aratat;

Bucura-te, intre miri, cei dintai de Hristos binecuvantat;

Bucura-te, cel ce la nunta ta si pe Apostoli i-ai chemat;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!



Condacul 2


Apostole Simone, cel ce ai fost numit Cananeul de catre Evanghelistul Matei si fiind din Cana Galileii, de Hristos Domnul Apostol, ai fost ales, iar dupa nunta, impreuna cu ceilalti Ucenici, pe Domnul L-ai urmat, drept pentru care-ti aducem laude, cantand impreuna lui Dumnezeu: ALILUIA.



Icosul 2


Minunata ravna avand Simone, intelepteste Evanghelistul Ioan, „Zilotul" te-a numit, tu mirele cel din Cana Galileii, ca vazand pe Hristos binecuvantand si prefacand apa in vin, de dumnezeiasca dragoste te-ai umplut si Apostol si prieten al Domnului ai devenit, pe tine insuti lucrator de dumnezeiesti minuni Mantuitorul te-a aratat, dandu-ti putere cu milostivirea bunatatii Sale. Pentru aceasta, noi, cei ce ne inchinam Sfintelor tale Moaste, iti cantam unele ca acestea:



Bucura-te, Apostole, cel ce cu nume de ravna ai fost numit;

Bucura-te, cel ce la nunta ta, pe Hristos L-ai chemat;

Bucura-te, cel ce pe Hristos intaia oara, in casa ta L-ai primit;

Bucura-te, mire fericit, ca Mantuitorul in casa ta Dumnezeiestile Sale minuni intai le-a aratat;

Bucura-te, cel ce minunea vazand de apostoleasca ravna te-ai umplut;

Bucura-te, cel ce indata pe Hristos L-ai urmat;

Bucura-te, cel ce Apostol al Domnului ai fost ales;

Bucura-te, al invataturilor lui Hristos propovaduitorule;

Bucura-te, cel ce pentru Hristos, casa si prietenii ai lasat;

Bucura-te, cel ce impreuna cu ceilalti apostoli in ogorul Domnului ai lucrat;

Bucura-te, al tainelor lui Hristos vestitorule; Bucura-te, al nostru catre Domnul Dumnezeul rugatorule; Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!



Condacul 3


Simone cel minunat, lauda Apostolilor, invatatorul cel luminat al paganilor, care cu invataturile primite de la Hristos, i-ai adapat pe toti cei ce doreau cu caldura cunostinta de Dumnezeu, multumire aducem tie, iar Mantuitorului nostru cantarea: ALILUIA.




Icosul 3



Stralucirea Duhului peste tine s-a pogorat in chip de foc si dumnezeiesc vas te-a facut pe tine Apostole, cel ce cu osardie ai alungat negura paganatatii iar lumea ai luminat cu invatatura Lui Hristos si cu stralucirea prea inteleptelor tale cuvinte la adevarata credinta pe multi i-ai adus. Pentru aceea si noi te laudam pe tine cantand:



Bucura-te, Simone, de Dumnezeu inteleptite si preafericite;

Bucura-te, cel ce prin viata curata, ales al Domnului te-ai aratat;

Bucura-te, propovaduitorule al tainelor lui Hristos;

Bucura-te, ritorul cel bine-graitor al Bisericii;

Bucura-te, mare invatator al neamurilor;

Bucura-te, al credinciosilor nascator, prin ravna propovaduirii;

Bucura-te, prin cuvantul caruia intunericul s-a alungat;

Bucura-te, prin care lumea s-a luminat;

Bucura-te, lumina celor intunecati cu paganatatea;

Bucura-te, luminatorul cerestilor cunostinte;

Bucura-te, lumina mai stralucitoare decat soarele;

Bucura-te, primitorul Duhului Sfant, care ti-a daruit stralucirea;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!



Condacul 4


La Cana Galileii, Apostole Nascatoarea de Dumnezeu era alaturi de tine, iar la nunta au fost chemati si Iisus si Ucenicii Sai si pentru ca nu mai era vin, Maica lui Dumnezeu L-a rugat pe Hristos sa faca minunea, drept pentru care te socotim pe tine mare si intai rugator al Maicii Domnului. Pentru aceasta impreuna cu toti cei ce te cinstesc pe Tine ii cantam: ALILUIA.


Icosul 4



Dupa porunca Maicii lui Dumnezeu, cei ce slujeau au adus vasele cele facute din piatra, care luau fiecare cate doua sau trei vedre, si dupa cum le-a zis, cu apa pe toate pana sus le-au umplut. Apoi dupa ce Mantuitorul apa in vin a prefacut, inceput al minunilor s-a petrecut, drept pentru care pe tine pricinuitorul minunii te laudam zicand:



Bucura-te, mirele sufletelor curate;

Bucura-te, cel ce pe Hristos la nunta L-a primit;

Bucura-te, mirele din Cana, cel pururea binecuvantat;

Bucura-te, cel ce la cererea Maicii Domnului, primitor al minunii te-ai aratat;

Bucura-te, cel ce nunta cu alai dumnezeiesc ai primit;

Bucura-te, cel ce, ca mire, de Nascatoarea de Dumnezeu ai fost ocrotit;

Bucura-te, cel ce mire prea cinstit te-ai aratat;

Bucura-te, cel ce impreuna cu nasii te-ai minunat;

Bucura-te, ca impreuna cu nasii vinul cel dumnezeiesc ati gustat;

Bucura-te, cel ce dai binecuvantarea ta, celor ce pentru bucuria nuntii tie cu credinta se roaga;

Bucura-te, cel ce ocrotitor al mirilor te-ai aratat;

Bucura-te, cel ce dezlegi inimile tuturor celor ce prin tine se roaga pentru nunta cinstita;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!



Condacul 5



Sfinte Apostole, dupa ce Mantuitorul a savarsit la Cana Galileii minunea, inima ta s-a lipit de dragostea lui si te-ai invrednicit a-I fi ucenic cu mult zel pentru toata viata si ti-ai aratat ravna si stradania de a-I sluji prin cuvant si cu viata ta bineplacuta, pentru care noi cei ce ne plecam genunchii inaintea sfintelor tale Moaste, multumind cantam lui Dumnezeu: ALILUIA.


Icosul 5


Ravnitorul propovaduitor Apostol al lui Hristos, inaintea paganilor si tiranilor ai predicat pe Dumnezeu Cuvantul ajungand pana in Egipt si Mauritania si aprinzand in sufletele oamenilor, candela nestinsa a marturisirii lui Hristos. Drept aceea toti te socoteau pe tine, mare ucenic al Domnului, pentru care noi te cinstim si ne inchinam sfintelor tale Moaste zicand:



Bucura-te, cel ce pe locuitorii Egiptului i-ai increstinat;

Bucura-te, cel ce in Mauritania Cuvantul lui Dumnezeu cunoscut L-ai facut;

Bucura-te, cel ce peste tot ca si cunoscator al minunilor lui Hristos ai propovaduit;

Bucura-te, cel ce familii de crestini ai format;

Bucura-te, cel ce peste tot pe mirii i-ai binecuvantat;

Bucura-te, cel ce aduci binecuvantarea in familii;

Bucura-te, cel ce esti ocrotitorul familiilor crestine;

Bucura-te, cel ce pretutindeni ai insuflat nadejdea mantuirii;

Bucura-te, cel ce pe parinti si pe copii la Hrisos i-ai adus;

Bucura-te, cel ce ai descoperit oamenilor pe Hristos;

Bucura-te, cel ce ai izbavit pe oameni de inchinarea la idoli;

Bucura-te, al minunilor lui Dumnezeu bun lucrator;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!


Condacul 6



Cu darul dat tie de Dumnezeu, intrutot laudate Apostole Simone, duhurile cele rele care invrajbesc pe oameni, cu cuvantul tau se izbavesc si toate neintelegerile din familii se izgonesc, bolile fug, multimea patimilor sufletesti se indeparteaza, drept pentru care cantam lui Dumnezeu alaturi de tine: ALILUIA.



Icosul 6



Prin darul dat tie de Dumnezeu, Sfinte Apostole Simone, ti-a poruncit tie cu limba noua, cu care niciodata nu ai grait, sa vestesti Cuvantul pana in Britania, dupa care intorcandu-te in partile rasaritului, in tara Persilor ai propovaduit pe Dumnezeu Cel din Treime marit, pentru care-ti cantam unele ca acestea:



Bucura-te, cel ce pana in Britania Cuvantul lui Dumnezeu L-ai facut cunoscut neamurilor;

Bucura-te, cel ce in limbi noi ai grait;

Bucura-te, cel ce peste serpi si scorpii ai calcat;

Bucura-te, cel ce neamurile le-ai botezat;

Bucura-te, cel ce bolnavi ai tamaduit;

Bucura-te, cel prin care durerile sufletesti s-au tamaduit;

Bucura-te, cel ce pe cei din intuneric i-ai izbavit;

Bucura-te, cel ce pe demoni cu puterea lui Hristos i-ai izgonit;

Bucura-te, ca in numele lui Hristos alese minuni ai facut;

Bucura-te, prin care lumea de cei rau s-a mantuit;

Bucura-te, prin care intunericul s-a risipit;

Bucura-te, ca impreuna cu ingerii esti lui Dumnezeu laudator;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorulel



Condacul 7



Vazand inmultirea crestinilor in a lor tara, persanii ce nu cunosteau adevarata credinta, prinzandu-te Apostole te-au supus la nenumarate chinuri si patimi pe care le-ai rabdat cu multa barbatie in timp ce slaveai pe Dumnezeu si cantai: ALILUIA.



Icosul 7



Margaritarul cel de mare pret, cel ascuns al inimii tale, in lume l-ai pus inainte Sfinte Apostole Simone si tuturor l-ai propovaduit, ca Nascatoarea de Dumnezeu fiind alaturi la nunta ta din Cana Galileii, ti-a pricinuit minunea prefacerii apei in vin, invatandu-i pe toti ca mult poate rugaciunea Maicii spre imblanzirea Stapanului, pentru care si noi aducem cantare graind:



Bucura-te, al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu laudator;

Bucura-te, ca impreuna cu Apostolii pe Maica lui Dumnezeu ai cinstit;

Bucura-te, cel ce cu Apostolii Nascatoarei de Dumnezeu impreuna v-ati rugat;

Bucura-te, cel ce Fecioarei Maria cantari de multumire i-ai adus;

Bucura-te, cel ce ai aratat ca Maica Stapanului pe cele in lipsa le implineste; Bucura-te, cel ce pe Maica Domnului, ca pe izvorul bunatatilor ai vestit;

Bucura-te, prin care lumea pe Stapana Cerurilor a cunoscut;

Bucura-te, cel prin care credinta s-a raspandit;

Bucura-te, cel ce la rastignirea Fiului pe mama Lui Iisus ai sprijinit;

Bucura-te, cel ce galileean fiind de Sfanta Fecioara apropiat ai fost;

Bucura-te, cel ce ai aratat oamenilor folosul rugaciunilor facute catre Maica Domnului;

Bucura-te, partasule al tainelor lui Dumnezeu;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!


Condacul 8



Intre cei de sus stand inaintea Stapanului, Celui ce te-a preamarit pe tine, si luminat ucenic al Sau te-a aratat, Apostole Simone, indrepteaza viata noastra cu puterea rugaciunilor tale si lumineaza-i pe toti cei care se inchina Sfintelor Tale Moaste si savarsesc cu credinta pomenirea ta laudand pe Dumnezeu cu cantarea: ALILUIA.



Icosul 8



Aratat te-ai facut marginilor lumii cu lumina stralucind si focul Duhului Sfant luand, in chip luminos oamenilor te-ai aratat Apostole a lui Hristos Simone, cel ce ai zis celor ce te chinuiau: „ravnind patima ta Hristoase, sufar moarte pe cruce rastignire rabdand" pentru care cu umilinta cantam:



Bucura-te, cel cei ai urmat si in patimire pe Hristos Domnul;

Bucura-te, intaiule mire care marturisind pe Hristos ai fost rastignit;

Bucura-te, cel ce si in Africa ai fost prigonit;

Bucura-te, cel ce pe Hristos in Britania L-ai vestit;

Bucura-te, cel ce in Rasarit te-ai intors;

Bucura-te, cel ce in tara Persilor prigoane ai rabdat;

Bucura-te, cel ce peste tot mania paganilor ti-ai atras;

Bucura-te, cel ce in Persia ai fost pentru ultima oara intemnitat;

Bucura-te, cel ce in orasul Snanir credinciosii te-au slavit;

Bucura-te, cel ce si in temnita pe Hristos L-ai vestit;

Bucura-te, cel ce multi ucenici in Persia ai avut;

Bucura-te, ca multi dintre ei impreuna cu tine au patimit;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!



Condacul 9



Cel ce pe Hristos L-ai marturisit Apostole Simone, cel ce urmarea Lui in toata viata ta ai cautat, Evanghelia pretutindeni cunoscuta facand, ai fost intru totul urmas al Domnului si ca si ceilalti Ucenici la moarte ai fost osandit, pe cruce rastignit si apoi ingropat ca unul ce ai avut ravna fierbinte catre invatatorul, pentru care te laudam si impreuna cantam: ALILUIA.



Icosul 9


Sa laudam, sa binecuvantam si cu cantari sa cinstim pe Apostolul si ucenicul lui Hristos, pe preacinstitul Simon, care pretutindeni a slavit minunile Domnului si care cu moarte pe cruce s-a proslavit, Stapanului Sau pana la moarte urmand si cale la ceruri facandu-si, drept pentru care laude ca acestea ii aducem:



Bucura-te, cel ce prin rastignirea ta ai urmat intru toate pe Domnul;

Bucura-te, purtatorule al ranilor lui Hristos;

Bucura-te, cel ce in cuie pentru credinta in Hristos ai fost batut;

Bucura-te, ca Domnul Hristos a pus pe capul tau cununa scumpa;

Bucura-te, ca dumnezeiescul tau suflet la cer s-a dus;

Bucura-te, ca cetele ingerilor te-au primit cu cantari;

Bucura-te, ca sufletul tau pe Domnul, ca pe o jertfa l-a primit;

Bucura-te, ca apostolia prin mucenicie ti-ai sfintit;

Bucura-te, al patimilor Domnului urmatorule;

Bucura-te, ca inainte de rastignire ai fost chinuit;

Bucura-te, ca toate chinurile Lui in trupul tau le-ai inchipuit;

Bucura-te, cel ce in afara cetatii SNANIR ai patimit;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!



Condacul 10



Jertfind lui Dumnezeu, prea desavarsit jertfa cea fara de sange, te-ai jertfit pentru Dansul Apostole Simone, facandu-te pe tine propovaduitor al neamurilor, apostol, invatator si cu ravna cuvantator de Dumnezeu. Pentru aceasta alaturi de invatatorul stai si impreuna cu cei ce te cinstesc si se inchina Moastelor tale canti lui Dumnezeu: ALILUIA.


Icosul 10


Sicriul moastelor tale, cu dumnezeiescul Dar, izvoraste rauri de tamaduiri celor ce au trebuinta si izbaveste de patimi, dezleaga suferintele cele amare, curata de patimi si ineaca duhurile cele necurate ale tuturor celor ce cu credinta se roaga si-ti aduc laude ca acestea:



Bucura-te, Sfinte Ucenice, al lui Hristos propovaduitorule;

Bucura-te, cel ce prin minuni ti-ai intarit propovaduirea;

Bucura-te, ca pentru propovaduire ti-ai atras rastignirea pe cruce;

Bucura-te, cel ce ai izgonit diavolii prin cuvantul tau;

Bucura-te, ca la rastignirea ta cununa lui Hristos ai primit;

Bucura-te, cel ce patimile Domnului ai iubit;

Bucura-te, ca vazand rabdarea ta multimea in Hristos a crezut;

Bucura-te, ziceau cei ce patima ta au vazut;

Bucura-te, cel ce te rogi pururea pentru noi;

Bucura-te, al tinerilor casatoriti ocrotitor;

Bucura-te, cel ce pentru familiile credinciosilor mijlocesti;

Bucura-te, cel ce-i impaci pe cei invrajbiti;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!


Condacul 11



Ca un ucenic preaales al celui ce de buna voie pe Cruce S-a pironit, Stapanului tau pana la moarte urmand, Sfinte Apostole, te-ai rugat pentru cei ce te prigoneau, intarind prin rabdarea ta pe cei ce cu tine laudau si Cantau lui Dumnezeu: ALILUIA.


Icosul 11





Sfinte Apostole Simone, dumnezeiescul ravnitor, cel ce ai stralucit cu lumina cununii tale cand pe cruce ai fost rastignit, primind chipul cel luminos al muceniciei, ai luminat inimile celor ce impreuna cu tine marturiseau pe Hristos. Drept aceea pe toti cei ce se inchina Sfintelor tale Moaste, puterea marturisirii o daruiesti si-i inveti pe toti sa-ti cante:



Bucura-te, Apostole Simone, nume prea scump si de mare pret al credinciosilor nostri;

Bucura-te, ocrotitorul acestui Sfant lacas;

Bucura-te, ca de mania viitoare izbavesti pe cei ce te cinstesc;

Bucura-te, povatuitorul tinerilor;

Bucura-te, ajutatorul batranilor;

Bucura-te, implinirea rugaciunilor fecioarelor;

Bucura-te, cel ce pazesti si calauzesti pasii pruncilor;

Bucura-te, al celor lipsiti ajutator;

Bucura-te, al celor in necazuri sprijinitor;

Bucura-te, alinarea cea blanda a bolnavilor;

Bucurase, indreptator al celor rataciti;

Bucura-te, cel ce daruiesti celor legati slobozire;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!


Condacul 12



Bolile cumplite, neputintele si necazurile de tot felul alunga-le, Sfinte Apostole Simone, de la toti cei ce te cheama cu credinta si cinstesc Sfintele tale Moaste, oprind navalirile vrajmasilor, curatind pe oameni de cumplitele lor patimi si dand tamaduiri tuturor celor ce laudandu-te pe tine, canta lui Dumnezeu: ALILUIA



Icosul 12



Intre cei de sus stand inaintea Stapanului, Celui ce te-a preamarit

pe tine si ucenic al Sau luminat te-a aratat, Apostole Simone, cel ce ai

mila si indurare de la Maica Dumnezeului Nostru, cu dumnezeiestile tale

rugaciuni stralucesti si cu dumnezeiasca lumina, cea neapusa, luminezi

pe toti cei ce se inchina si cinstesc sfintele tale Moaste, laudandu-te pe

tine asa:



Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, propovaduitorul vesniciei;

Bucura-te, cel ce in chip de limbi de foc pe Duhul, Sfant ai primit;

Bucura-te, cel ce din izvorul dumnezeiesc ai baut;

Bucura-te, cel ce adapi sufletele credinciosilor;

Bucura-te, cel ce esti podoaba preacinstita a Apostolilor;

Bucura-te, mijlocitorule si folositorule al tuturor credinciosilor;

Bucura-te, sanatatea trupeasca a celor bolnavi;

Bucura-te, curatenia gandurilor noastre cele rele;

Bucura-te, pricinuitorul nuntii celei tainice;

Bucura-te, nadejdea tinerilor ce asteapta binecuvantarea nuntii;

Bucura-te, podoaba bisericii noastre;

Bucura-te, cel ce patronezi, ajuti si aperi Sfant locasul acesta;

Bucura-te, Sfinte Apostole Simone, de Dumnezeu ravnitorule!



Condacul 13



O intru tot laudate Sfinte Apostole Simone, cel cu nume de ravna numit, avand fierbinte dragoste pentru Hristos, ai rabdat, prigoana, chinurile si rastignirea pe cruce. Pentru aceasta alaturi de Domnul Hristos fiind si cu cetele cele inalte locuind, ucenice al Mantuitorului si al nostru pazitorule, roaga-te neincetat sa ne izbaveasca pe noi din nevoi, cere pace la toata lumea, iertare de greseli, mantuire si biruinta asupra celui rau, iar pe noi toti, cei ce ne inchinam Sfintelor Moastelor tale, ne invredniceste vesnicei imparatii ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu: ALILUIA.



(Acest Condac se zice de 3 ori.)



Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.)



Rugaciune catre Sfantul Apostol Simon Zilotul



Sfinte Apostole Simone, cel ce de dumnezeiasca dragoste te-ai umplut si prin viata ta cea sfanta si prin sfarsitul tau de chinuri mucenicesti, batjocoriri si moarte ai primit, tie Sfinte cu umilinta si cu caldura, inaltandu-ne gandurile, ne rugam cauta din inaltimea cea plina de slava a cerurilor, unde alaturi de Stapanul si Domnul nostru Hristos salasluire vesnica ti-ai dobandit, izbaveste de la noi patimile, necazurile si bolile noastre sufletesti si trupesti.



Pe tine, cel ce ai indraznire la Maica Domnului, te rugam mijloceste pentru toti cei ce au trebuinta de mila si ajutor. Asculta rugile noastre, fii noua dupa nevoile noastre ale fiecaruia: celor nelinistiti - linistitor, celor asupriti - aparator, celor in primejdii - izbavitor, celor invaluiti in pacate - indreptator, bolnavilor - deplin vindecator, tinerilor - indrumator si luminator al mintilor, celor saraci - bogatie neimputinata si tuturor celor ce se roaga tie - grabnic ajutator.



Roaga-te pentru noi, Sfinte Apostole, iubitorului de oameni Dumnezeu, ca sa nu ne lase sa ratacim prin raspantiile pacatului, ci sa ne lumineze mintea si inima, cu lumina harului Sau, pentru ca intariti fiind cu acest har, sa ne invrednicim ca, in cealalta parte a vietii noastre sa salasluim in locasurile dreptilor.



Sfinte Apostole Simone, ai propovaduit izbavirea de sub pacat prin unirea cu Hristos, aratand ca acela care nu este manat de pacat, acela nu este robit de patimile sufletesti si trupesti, pe tine dar te rugam intareste-ne in aceasta lupta a fiecaruia dintre noi cu patimile, incredintandu-ne prin ajutorul tau ca nu suntem singuri.



Sfinte Apostole, Tu, mirele cel din Cana Galileii, ocroteste prin puterea ta toate familiile si indeparteaza toate neintelegerile vietii casnice, ajuta-i pe tinerii care doresc sa intemeieze familii crestine sa scape de orice legatura pusa asupra lor cu rautate si ura si asculta-i pe toti cei ce se roaga pentru nunta cinstita si fara de pacat. Roaga-te lui Hristos, sa trimita familiilor noastre harul Sau, ca sa inceteze cugetele noastre cele rele si aprinde in noi evlavia primilor tai credinciosi ca astfel sa biruim mestesugirile diavolesti si facandu-ne partasi dumnezeiescului har, sa ne intarim familiile noastre si sa sporim in viata cea neprihanita.



Sfinte Apostole Simone, nadejdea credinciosilor nostri si mijlocitorul nostru, apara-ne pe noi cei ce te cinstim pe tine si nu incetam a te ruga sa domneasca intre noi pacea, unitatea si intelegerea; sa fie intre noi dragoste intre pastori si oi, intre clerici si mireni, intre intaistatatori si supusi; roaga-te Sfinte Apostole sa se indeparteze de la noi smintelile, tulburarile, schismele - pentru ca toate acestea sunt daunatoare sufletelor caselor noastre si la toata obsteasca vietuire crestineasca.



Te rugam, Sfinte Apostole Simone, ca pe toti cei pe care Dumnezeu ni i-a dat spre calauzire; sa-i ai intotdeauna spre mila ta cea induratoare, spre a gusta din slava cea nevestejita a sfintilor si dreptilor in Imparatia lui Dumnezeu, cea gatita lor, dupa cuvantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine toata marirea, cinstea si inchinarea, impreuna si Celui fara de inceput al Sau Parinte si Prea Sfantului si Bunului si de viata Facatorului Sau Duh, in vecii vecilor. AMIN.

SURSA AICI


ACATISTUL SFINTEI XENIA DIN SANKT PETERSBURG

Condacul 1

Tie celei alese, bineplacutei lui Dumnezeu si nebunei pentru Hristos, Sfanta si fericita maica Xenia, care ai ales nevointa rabdarii si relei patimiri, cantare de lauda iti aducem toti cei ce cinstim Sfanta pomenirea ta. Iar tu ne apara de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, ca sa strigam tie: Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Icosul 1

Vietii ingeresti ai ravnit maica fericita, caci dupa moartea sotului tau ai lepadat frumusetea lumii acesteia si toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului si trufia vietii, dobandind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:

Bucura-te, ca te-ai asemanat prin viata ta Sfantului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucura-te, ca lepadandu-te de numele tau, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucura-te, ca nebunia cea pentru Hristos ai inceput-o luand numele sotului tau Andrei;
Bucura-te, caci numindu-te cu nume barbatesc neputinta femeiasca ai lepadat;
Bucura-te, ca toata avutia ta ai impartit-o oamenilor buni si saracilor;
Bucura-te, ca pentru Hristos ai primit saracia cea de bunavoie;
Bucura-te, ca prin nebunia ta ne-ai invatat sa lepadam cugetarea cea desarta a acestui veac;
Bucura-te, buna mangaietoare a tuturor celor ce alearga cu credinta la tine;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 2

Vazand straina petrecerea ta, ca ai defaimat toata odihna si bogatia lumeasca, rudeniile tale cele dupa trup te-au crezut iesita din minti; dar locuitorii cetatii lui Petru vazand neagonisirea si saracia ta cea de buna voie au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!



Icosul 2

Intelepciunea cea data tie de Dumnezeu ai ascuns-o, Sfanta Xenia sub nebunia cea paruta, in desertaciunea marelui oras vietuind ca o locuitoare a pustiei si inaltand neincetate rugaciuni lui Dumnezeu. Iar noi minunandu-ne de aceasta petrecere a ta iti aducem unele ca acestea:

Bucura-te, ceea ce ai primit pe umerii tai greaua cruce a nebuniei pentru Hristos, data tie de Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce ai ascuns stralucirea harului prin nebunia cea paruta;
Bucura-te, ca ai dobandit darul inainte-vederii prin inalta ta smerenie si prin nevointa rugaciunii;
Bucura-te, ca ai folosit darul tau spre binele si mantuirea celor in suferinte;
Bucura-te, ceea ce ca o mai inainte-vazatoare ai zarit suferintele omenesti in necuprinse departari;
Bucura-te, ceea ce ai proorocit femeii celei bune despre nasterea fiului ei;
Bucura-te, ca pentru acea femeie ai cerut prunc de la Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce ai invatat pe toti sa alerge la Dumnezeu prin rugaciune;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 3

Cu puterea cea daruita de sus tie de la Dumnezeu, barbateste ai rabdat arsita si gerul cumplit, rastignindu-ti trupul cu patimile si poftele lui. Pentru aceasta, luminata fiind de la Duhul Sfant, neincetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Avand, o fericito, cerul ca acoperamant si pamantul asternut trupului, ai lepadat placerile trupesti de dragul imparatiei lui Dumnezeu; iar noi, vazand o asemenea minunata vietuire, cu strapungere de inima strigam tie:

Bucura-te, ca ti-ai daruit oamenilor locuinta ta pamanteasca;
Bucura-te, ceea ce ai cautat si ai primit acoperamantul ceresc;
Bucura-te, ceea ce neavand nimic pe pamant, pe toti ii imbogatesti duhovniceste;
Bucura-te, ceea ce ne inveti rabdarea prin vietuirea ta;
Bucura-te, ceea ce ai aratat oamenilor dragostea lui Dumnezeu;
Bucura-te, cea impodobita cu roadele evlaviei;
Bucura-te, ceea ce ai aratat lumii rabdarea si nerautatea;
Bucura-te, calda noastra mijlocitoare inaintea scaunului Celui Preainalt;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 4

Prin blandete si nerautate biruit-ai fericita maica, viforul vietii lumesti ce tulbura cetatea lui Petru si ai dobandit despatimirea de cele stricacioase. Pentru aceea si canti acum lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Auzind despre tine ca - patimind pentru Hristos - dai mangaiere celor necajiti, intaresti pe cei neputinciosi si indrumi pe calea cea dreapta pe cei rataciti, oamenii aflati in suferinta alergau la tine strigand:

Bucura-te, ceea ce ai iubit cu toata inima calea lui Hristos;
Bucura-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea lui Hristos;
Bucura-te, ceea ce ai rabdat toate ispitele din partea lumii, trupului si diavolului;
Bucura-te, ceea ce ai cu imbelsugare darurile lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce ai aratat dragoste pentru aproapele tau;
Bucura-te, ceea ce ai mangaiat pe oamenii aflati in suferinta;
Bucura-te, ceea ce ai sters lacrimile celor ce plangeau;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 5

Stea purcezatoare de la Dumnezeu s-a aratat Sfintenia ta, fericita Xenia, luminand zarea cetatii lui Petru; ca oamenilor ce piereau in nebunia pacatului le-ai aratat calea mantuirii, chemand pe toti la pocainta, ca sa aduca lui Dumnezeu cantarea: Aliluia!

Icosul 5

Vazand cum te nevoiai in rugaciune, rabdand gerul si arsita, oamenii binecinstitori se straduiau sa micsoreze patimile tale, aducandu-ti imbracaminte si hrana. Dar tu pe toate le imparteai saracilor, voind a-ti pastra nevointa. Iar noi, minunandu-ne de saracia ta cea de buna voie, iti spuneam unele ca acestea:

Bucura-te, ceea ce ai suferit de buna voie arsita si gerul pentru Hristos;
Bucura-te, ceea ce in rugaciune ai petrecut necontenit;
Bucura-te, ca ai izbavit din multe nevoi cetatea lui Petru prin privegherile de toata noaptea;
Bucura-te, ceea ce de multe ori ai intors de la ea mania lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce noptile le petreceai pe camp in rugaciune;
Bucura-te, ceea ce ai gustat dulceata Raiului prin saracia cea duhovniceasca;
Bucura-te, ca prin aceasta dulceata toate cele lumesti le-ai lepadat;
Bucura-te, ceea ce petreceai cu totul in Dumnezeu;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 6

Sfintenia vietii tale, de Dumnezeu fericito, o propovaduiesc bogati si saraci, batrani si tineri, toti cei izbaviti prin tine de felurite boli, nevoi si necazuri. Pentru aceasta si noi, preamarindu-te, strigam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Stralucita slava nevoilor tale, fericita maica, atunci cand aduceai pietre noaptea, in taina, pentru cei ce cladeau biserica cimitirului, usurand astfel truda celor ce lucrau la ridicarea zidurilor. Cunoscand acestea si noi pacatosii, iti graim:

Bucura-te, ceea ce ne inveti sa savarsim in taina fapte bune;
Bucura-te, ceea ce ii chemi pe toti sa se nevoiasca pentru dreapta credinta;
Bucura-te, ceea ce ajuti celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce ai iubit sfintenia bisericilor;
Bucura-te, ceea ce usurezi stradaniile noastre pe calea mantuirii;
Bucura-te, grabnica ajutatoare a celor ce alearga la tine;
Bucura-te, buna mangaietoare a tuturor celor scarbiti;
Bucura-te, cereasca ocrotire a cetatii lui Petru;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 7

Voind a izbavi de suferinta pe doctorul care isi plangea sotia raposata, ai poruncit unei oarecare fecioare sa alerge la Ohta si aflandu-si acolo sotul, sa-l mangaie. Si facandu-se precum ai zis, mai apoi si ei bucurandu-se au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Minune noua ai aratat prin rugaciunea ta, fericita maica, atunci cand ai zis femeii celei binecinstitoare: "Ia banutul, are sa se stinga", proorocind prin aceasta despre focul care cuprindea casa ei; iar prin rugaciunea ta stingandu-se vapaia, si noi cunoscand aceasta, te laudam asa:

Bucura-te, ceea ce stingi durerile oamenilor;
Bucura-te, ceea ce ai aratat indraznire catre Dumnezeu pentru cei aflati in suferinta;
Bucura-te, faclie nestinsa, care arzi cu lumina puternica in rugaciune catre Dumnezeu;
Bucura-te, mijlocitoarea noastra in nevoi si in necazuri;
Bucura-te, ceea ce scoti din groapa pierzarii pe cei stapaniti de patimi;
Bucura-te, ceea ce feresti pe fecioarele cele binecinstitoare de casatorii cu nelegiuitii;
Bucura-te, ceea ce izbavesti din deznadejde pe cei raniti de defaimari;
Bucura-te, grabnica ajutatoarea celor tarati prin judecati nedrepte;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 8

Ca o straina fara adapost ai strabatut calea vietii in cetatea de scaun a patriei tale pamantesti, suferind cu mare rabdare necazurile si defaimarile; iar acum, petrecand in Ierusalimul de sus, cu bucurie canti lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Fost-ai tuturor toate, fericita maica Xenia: celor scarbiti mangaiere, celor neputinciosi acoperamant si ocrotire, celor intristati bucurie, celor saraci scapare, celor bolnavi tamaduire. Pentru aceasta noi toti graim catre tine:

Bucura-te, ca locuiesti in salasurile cele de sus;
Bucura-te, ca te rogi pentru noi, pacatosii;
Bucura-te, ca ai aratat chipul cel bun al slujirii lui Dumnezeu;
Bucura-te, acoperitoarea celor injositi si prigoniti;
Bucura-te, ceea ce ajuti cu rugaciunile tale poporul dreptmaritor;
Bucura-te, ca acoperi pe cei asupriti care se roaga tie;
Bucura-te, ceea ce inteleptesti pe asupritori;
Bucura-te, ceea ce rusinezi pe cei necredinciosi si batjocoritori;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 9

Toate chinurile le-ai suferit, fericita maica: saracia trupeasca, foamea si setea, inca si defaimarea de la oamenii cei nelegiuiti, care te socoteau iesita din minti. Ci tu, rugandu-te lui Dumnezeu, totdeauna Ii strigai: Aliluia!

Icosul 9

Ritorii cei mult graitori nu pot pricepe cum ai mustrat prin nebunia ta nebunia lumii acesteia, si prin neputinta ta paruta ai rusinat pe cei puternici si intelepti, care nu au cunoscut puterea si intelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am primit ajutorul tau iti vom aduce unele ca acestea:

Bucura-te, purtatoare a dumnezeiescului Duh;
Bucura-te, ceea ce impreuna cu apostolul Pavel te lauzi cu neputinta ta;
Bucura-te, ceea ce ai mustrat lumea cu paruta ta nebunie;
Bucura-te, ceea ce ai lepadat, de dragul mantuirii, frumusetea veacului acestuia;
Bucura-te, ceea ce ai iubit din toata inima bunatatile cele ceresti;
Bucura-te, ceea ce ne chemi pe calea mantuirii;
Bucura-te, infricosatoare mustratoare a pacatului betiei;
Bucura-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv doctor fara de arginti;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 10

Vrand sa-ti mantuiesti sufletul, ti-ai rastignit patimile si poftele trupului si lepadandu-te de sineti pentru totdeauna, ti-ai luat pe umerii tai crucea si ai urmat cu toata inima lui Hristos, cantandu-i: Aliluia!

Icosul 10

Zid tare si liman neinviforat te-ai aratat celor ce se roaga tie, maica Xenia. Pentru aceasta si pe noi ne apara cu rugaciunle tale de vrajmasi vazuti si nevazuti, ca sa strigam tie:

Bucura-te, ceea ce ne indemni la osteneala duhovniceasca;
Bucura-te, ceea ce ne izbavesti de cursele vrajmasilor;
Bucura-te, tamaie duhovniceasca adusa prinos lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace in inimile oamenilor;
Bucura-te, ceea ce stingi duhul rautatii in inimile celor inversunati;
Bucura-te, ceea ce dai binecuvantare copiilor celor buni;
Bucura-te, ceea ce tamaduiesti de boli prin tainica ta rugaciune;
Bucura-te, ceea ce ai aratat intelepciunea lui Dumnezeu lumii celei inraite;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 11

Cantare cu lauda iti aduc, fericita Xenia, cei izbaviti din nevoi, din necazuri si din toata ispita prin rugaciunile tale si impreuna cu tine striga lui Dumnezeu, bucurandu-se: Aliluia!

Icosul 11

Lumina stralucitoare s-a aratat viata ta, Sfanta maica, luminand oamenilor in intunericul acestei vieti, caci tu ai izbavit din mocirla pacatului pe cei cazuti si spre lumina lui Hristos i-ai povatuit. Pentru aceasta dupa datorie auzi de la noi:

Bucura-te, ceea ce luminezi poporul dreptslavitor cu lumina lui Dumnezeu;
Bucura-te, bineplacuta a lui Dumnezeu, care in lume ai aratat virtuti mai presus de lume;
Bucura-te, ceea ce prin multe stradanii ai dobandit mare har;
Bucura-te, ca ai stralucit in intunericul pacatului, prin harul lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce dai mana de ajutor celor ce deznadajduiesc pe calea mantuirii;
Bucura-te, ceea ce intaresti in credinta pe cei neputinciosi;
Bucura-te, ceea ce rusinezi duhurile rautatii;
Bucura-te, ca ai uimit si pe ingeri cu vietuirea;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 12

Har imbelsugat izvorasti, fericita maica Xenia, tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta si alearga sub acoperamantul rugaciunilor tale. Pentru aceasta izvoraste-ne cu imbelsugare tamaduiri de la Dumnezeu si noua, care ne rugam tie, ca sa cantam cu totii: Aliluia!

Icosul 12

Cinstind fericita maica, multele tale minuni, te laudam si cu toata osardia tie ne rugam: nu ne lasa pe noi pacatosii, in toate intamplarile cele intristatoare, ci roaga pe Domnul ca sa nu cadem din credinta noastra ortodoxa, in care prin tine fiind intariti, cu buna nadejde sa-ti strigam:

Bucura-te, ceea ce ne inveti sa suferim alaturi de cei necajiti;
Bucura-te, ceea ce cu toata osardia ne ingrijesti in suferintele noastre;
Bucura-te, ceea ce ne inveti a ne rastigni patimile si poftele trupesti;
Bucura-te, mijlocitoarea si acoperitoarea celor ce cinstesc pomenirea ta;
Bucura-te, ca ai strabatut calea cea cu osteneala;
Bucura-te, ca prin aceasta ai dobandit vesnica mantuire;
Bucura-te, cea care veselesti pe cei ce alearga la mormantul tau;
Bucura-te, cea care mijlocesti pururea pentru mantuirea poporului celui dreptmaritor;
Bucura-te, Sfanta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condacul 13


O, Sfanta maica Xenia, care in viata ta ai purtat - pentru dragostea Mantuitorului tau - o cruce atat de grea. Primeste de la noi, pacatosii, aceasta rugaciune adusa tie. Ingradeste-ne cu rugaciunile tale de ispitirile duhurilor intunericului si ale tuturor celor care cugeta relele asupra noastra. Roaga pe Atotinduratul Dumnezeu sa ne daruiasca putere si virtute, ca fiecare din noi luandu-si crucea si urmand lui Hristos sa-I cante in vecii nesfarsiti impreuna cu tine: Aliluia!



(Acest condac se zice de trei ori.)



Apoi se zice din nou Icosul 1 si Condacul 1.

Rugaciune catre Sfanta si Fericita noastra maica Xenia din Sankt Petersburg, cea nebuna pentru Hristos



O, Sfanta maica Xenia, vietuind sub acoperamantul Celui Preainalt si intarita fiind de Maica lui Dumnezeu, rabdand foamea si setea, gerul si arsita, defaimarile si prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul inainte-vederii si al facerii de minuni, iar acum salasluiesti intru lumina Celui Atotputernic. Sfanta Biserica te preamareste acum ca pe o floare bineinmiresmata. Stand inaintea Sfintei tale icoane, ne rugam tie ca uneia care esti intru viata cea neimbatranitoare, dar petreci si impreuna cu noi: primeste cererile noastre si le du la scaunul Milostivului Parinte Ceresc, ca ceea ce ai indraznire catre El; cere pentru cei ce alearga la tine mantuire vesnica, imbelsugata binecuvantare pentru faptele si inceputurile cele bune, izbavire din toate nevoile si necazurile. Mijloceste cu rugaciunile tale inaintea Atotinduratului nostru Mantuitor, pentru noi netrebnicii si pacatosii. Ajuta, Sfanta si fericita maica Xenia, sa fie luminati pruncii cu lumina Sfantului Botez si sa fie pecetluiti cu pecetea darului Sfantului Duh; baietii si fetele sa fie crescuti in credinta, cinste si frica de Dumnezeu; daruieste-le lor reusita la invatatura; tamaduieste pe cei neputinciosi; trimite dragoste si buna-intelegere celor casatoriti, invredniceste pe monahi de nevointa cea buna si apara-i de defaimari; intareste-i pe pastori intru taria Duhului Sfant, pazeste poporul si tara aceasta in pace si fara de tulburare, roaga-te pentru cei lipsiti in ceasul mortii de impartasirea cu Sfintele lui Hristos Taine; ca tu esti nadejdea noastra, grabnica noastra ascultatoare, pentru care iti aducem multumire si slavim pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfant, pe Dumnezeul cel in Treime inchinat si minunat intru Sfintii Sai acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Troparul Sfintei Xenia, glas 7

Iubind saracia lui Hristos, acum te indulcesti de ospatul cel vesnic; cu nebunia cea paruta ai rusinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobandind darul ajutorarii prin minuni, Fericita Xenia, roaga pe Hristos Dumnezeu sa ne izbaveasca prin pocainta de tot raul.

Condacul Sfintei Xenia, glas 3

Luminat salta astazi orasul Sfantului Petru, ca multimea celor scarbiti afla mangaieri, nadajduind la rugaciunile tale, fericita Xenia, ca tu esti lauda si intarirea acestui oras.

Marimurile Sfintei Xenia

Marimu-te, pe tine, Sfanta si Fericita maica a noastra Xenia, si cinstim Sfanta pomenirea ta, ca tu Il rogi pentru noi pe Hristos Dumnezeul nostru.

SURSA AICI