marți, 30 iunie 2009

Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti



Astazi, 1 iulie, il sarbatorim pe Sfantul Ierarh Leontie de la Radauti, ocrotitorul Bucovinei, al intregii Moldove si al tuturor credinciosilor care il cheama in ajutor. Gasiti aici viata Sfantului nostru Leontie si aici acatistul lui. O parte din sfintele lui moaste se gasesc in biserica Manastirii Bogdana din Radauti, ctitorita in secolul XIV de Bogdan I, fosta resedinta mitropolitana.

Ne-am bucurat de Sfanta liturghie arhiereasca unde au slujit IPS nostru Pimen si PS Macarie, episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Cel din urma a evocat amintiri de pe vremea cand era student la seminar si venea la Radauti, a remarcat importanta sfintilor romani si a luat ca model smerenia IPS Pimen, parintele nostru.

Imi amintesc ca l-am auzit intr-un interviu pe PS Macarie spunand ca a dat ca ocrotitori bisericilor din Suedia si din celelalte tari nordice unde pastoreste sfinti romani: Sfantul Voievod Stefan cel Mare, Sfantul Cuvios Daniil Sihastrul.
Iata si cateva fotografii

PS Macarie predicand

IPS Pimen si PS Macarie, depanand amintiri de pe vremea cand PS Macarie era student la seminar




Arhieriile lor si staretul Bogdanei, arhim. Iustin



Racla cu sfintele moaste ale Sfantului Leontie si ale Sfantului Teodosie


Iertati calitatea slaba a fotografiilor, nu am stiut sa adaptez aparatul.

joi, 25 iunie 2009

Ocrotitorul nostru



Astazi este o sarbatoare mare si dubla: Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul si Aducerea moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, hramul Sucevei.
Cu mila Domnului am participat la minunata slujba arhiereasca unde IPS Teofan, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Teodosie al Tomisului si IPS nostru Pimen au binecuvantat multimea iubitoare de Hristos. Pelerinii, atmosfera de sarbatoare, comuniunea si timpul frumos au contribuit la trairea unei binecuvantate zile.
Spre ajutor, iata aici Acatistul Sfantului Ioan cel Nou, ocrotitorul nostru drag si bun.

sâmbătă, 20 iunie 2009

In / din gradina mamei mele

Iata cum lumineaza soarele si pe la noi...






marți, 16 iunie 2009

O minune a Sfantului Nectarie


Aceasta postare trebuia sa o fac mai demult. O fac acum in nadejdea ca va folosi multor crestini. Este vorba despre marturia unei preotese din Sibiu pe care Sfantul Nectarie de Eghina a binecuvantat-o cu o minune.


Cum am avut bucuria sa o si cunosc pe aceasta draga fiinta si cum blagoslovirea Sfantului Nectarie nu m-a ocolit nici pe mine, dau si eu marturie ca, la vreme de nevoie, acest mare sfant este grabnic ajutator.

Dar, iata mai bine marturisirea acestei preotese:

O minune săvârşită de Sfântul Nectarie în iulie 2006. Mărturia unei preotese din Sibiu

"Sunt o fiinţă fericită! Fericită, în primul rând, pentru că Preabunul Dumnezeu m-a învrednicit să-L cunosc din fragedă pruncie, că a îngăduit să port numele Preasfintei Maicii Sale, apoi că mi-a dăruit bucuria maternităţii, prin cele trei fetiţe minunate: Anastasia (5 ani), Daria (3 ani) şi Nectaria (1 an) şi că, în cele mai grele momente ale vieţii, m-a purtat El Însuşi pe braţe, prin sfinţii Săi, pe care i-a rânduit făcători de minuni şi doctori fără de arginţi tuturor celor care îi cheamă cu credinţă în ajutor.
Am văzut cu ochii mei fapte minunate săvârşite de unii dintre aceşti sfinţi care, deşi mutaţi cu sufletul la cer, n-au uitat de noi, cei de pe pământ, ci fie şi-au lăsat trupul îndumnezeit drept altar de închinare, izvorâtor de tămăduiri trupeşti şi sufleteşti, fie au lăsat ca, prin prăznuirea lor sau prin simpla pomenire a numelui lor, binecredincioşii aflaţi în nevoi, să-şi găsească de îndată izbăvirea. Aş aminti aici pe cei faţă de care nutresc o evlavie mai deosebită datorită grijii lor speciale faţă de noi: Sfântul Mare Mucenic Mina – izbăvitorul de pagube şi aducătorul lucrurilor furate sau pierdute, Sfânta Mare Muceniţă Varvara – patroana copilăriei mele, Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv (+ 15 nov, Edesa), Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina din Lesbos (+1463; martirizaţi de turci) şi, nu în ultimul rând, Sfântul Nectarie al Eghinei, grabnic ajutătorul şi aducătorul de blândeţe, pace şi bucurie în case şi în suflete.
Demn de remarcat este faptul că, deseori, sfinţii ne caută ei pe noi, înainte ca noi să dăm de ei. Aşa s-a întâmplat cu Sfântul Nectarie: “m-a căutat” în anul I de Facultate prin cineva care dorea o traducere succintă a vieţii Sfântului din franceză în română. Atunci auzisem pentru prima dată de acest mare taumaturg, dăruit de Dumnezeu grecilor şi întregii lumi. Dar, din păcate, nu l-am pus la inimă. Am luat doar cunoştinţă de existenţa lui şi l-am uitat. A trebuit să treacă 10 ani ca să mă întâlnesc efectiv cu dânsul.
Şi aceasta s-a petrecut pe 19 octombrie 2003, ziua în care am adus-o pe lume pe Daria. Înainte cu câteva ore de a naşte (deşi mai aveam încă o săptămână până la termen), printr-un telefon providenţial, bunele şi grijuliile mele surori mă înştiinţează că Sfântul Nectarie ajută pe toate femeile însărcinate care se roagă lui să nască în mai puţin de o oră. Până în acel moment ştiam despre Sfânt că este vindecător de cancer. Nimic mai mult. Aveam să constat, la scurt timp, că dacă nu-l strigam pe Sfânt în chinurile cumplite ale naşterii, aceasta n-ar fi durat numai 50 minute – spre marea surprindere a mea şi a personalului medical, iar eu nu aş mai fi fost acum în viaţă. Până la orele 22.00 nu am avut nimic, nici o durere. La 22.50 mă aflam deja în faţa miracolului: o fetiţă superbă, cu ten curat, rozaliu, blondă, cu ochii albaştri... Nu-mi venea să-mi cred ochilor! I-am pus numele Daria pentru că 9 luni de zile mi-a stăruit în minte numele acestei Sfinte (+19 martie), dar, încă pe masa de naştere fiind, nu am rezistat să nu-i făgăduiesc Sfântului Nectarie că, dacă Dumnezeu îmi va mai dărui o fetiţă, îi voi pune numele lui.
Timpul a trecut ...şi, în primăvara anului 2005, eram din nou însărcinată. Ce-i drept, aceasta mă luase pe nepregătite. Planurile mele de viitor se îndepărtau unul câte unul, semn că voia lui Dumnezeu era alta. Starea de rău general, greţurile teribile, durerile abdominale m-au îndreptat, vrând-nevrând, spre medicul ginecolog care, în urma unei ecografii, a declarat soţului meu: “Soţia dumneavoastră are o sarcină extrauterină. Trebuie neapărat operată, altfel există riscul ca una din trompe să explodeze, iar doamna să ajungă în stare de şoc la spital. Mâine dimineaţă o voi opera chiar eu. Vă aştept cu o confirmare”. Am rămas cu gura căscată. Nu am putut lua nici o decizie imediată. Şi cum oare aş fi acceptat operaţia când ştiam că aş săvârşi un păcat la fel de mare precum avortul? Am ajuns acasă bântuită de gânduri şi de mustrări de conştiinţă : “Să fie o atenţionare a lui Dumnezeu că nu am primit de la bun început sarcina cu bucurie, cu linişte, cu recunoştinţă, că m-am întristat, că m-am descurajat? De ce a îngăduit pentru mine această încercare? Sigur, am greşit! Acum ce voi face? Voi avea atâta credinţă încât să merg înainte, aşteptând clipa fatală şi lasându-mă cu totul în mâinile Ştiutorului a toate? Te-am mâniat, Doamne, iartă-mă!” – strigam în străfundurile fiinţei mele. Şi mi-am amintit din nou de Sfântul Nectarie. „Îl voi lua ca mijlocitor. El e cel mai potrivit pentru situaţia în care mă aflu. De va voi, va putea preschimba răul în bine...“ – mi-am spus cu o oarecare vioiciune de spirit. M-am aşezat în genunchi şi i-am citit acatistul cu lacrimi, rugându-l stăruitor să-l treacă pe copilaş “pârleazul”, aducându-l în mediul lui propice de dezvoltare. Ce nu e cu putinţă la Dumnezeu? După acest “botez” al conştiinţei, m-a împins sufletul să-i făgăduiesc încă o dată că, dacă va decurge totul firesc, copilaşul îi va purta numele, iar minunea o voi propovădui verbal şi în scris, ca să cunoască toţi cât de “minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi”. După 48 de ore m-am prezentat cu un bilet de urgenţă la un alt doctor pentru o nouă ecografie. Nu mai aveam cum să stau liniştită acasă. Am intrat cu prioritate, şi, după efectuarea examenului clinic de rigoare, doctorul mi se adresează zâmbind: “Despre ce urgenţă e vorba? Sarcina este absolut normală, la locul ei...Totul e OK”. Am tresărit de uimire... Bătăile inimii mele se armonizau într-un dans înălţător cu bătăile grăbite şi vesele ale micuţei inimioare. Am răsuflat uşurată şi profund mulţumită. Parcă mă întorsesem dintr-o bătălie. Purtam steagul biruinţei obţinute de marele meu binefăcător, Sfântul Nectarie, al cărui nume îmi revenea necontenit pe buze.
A sosit cu paşi repezi şi praznicul Sfântului (9 nov), zi în care am purces spre racla cu părticica din sfintele sale moaşte, adăpostită de Biserica Spitalului TBC din Sibiu. Până în acea zi nu am ştiut că Sibiul are o asemenea avuţie. A avut grijă Sfântul şi de data aceasta să ne cheme la el ca să-l putem “îmbrăţişa” prin rugăciune. Naşterea era programată la sfârşitul lunii, dar mă bucur să cred că Sfinţii Gurie, Samona şi Aviv “s-au înţeles” cu Sfântul Nectarie să aibă şi ei o contribuţie la fericitul eveniment. Am născut chiar de praznicul lor (15 nov), în prima zi a Postului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. La ora 10.00 dimineaţa, când s-au înteţit durerile, m-a sunat sora mea cea mică, încredinţându-mă că imediat va începe să citească Acatistul Sfântului Nectarie. La 10.30 punct, când ea a terminat Acatistul, şi-a făcut apariţia “zâna zorilor”, minunata Nectaria, care, printr-un ţipăt unic şi de neuitat, ne dădea de veste că a părăsit întunericul pântecelui matern, dornică de lumina neînseratului soare. Încă nu coborâsem de pe “masa de jertfă” când a trebuit să depun mărturie despre adevăratul nostru Salvamar. “Nectaria sau Nectarina?” – mă întreabă doctorul mirat. “NEC-TA-RIA!” – îi răspund silabisit şi complet epuizată. “Dar ce nume e ăsta? N-am mai auzit...”. Pe moment m-a ispitit gândul să-i dau un răspuns simplu, real şi străin de tainica realitate a comuniunii noastre cu lumea cerească (ex: “în compensarea amărelilor groaznice pe care le-am avut în timpul sarcinii...”), dar conştiinţa nu m-a lăsat: “De la Sfântul Nectarie, care a vindecat-o pe fetiţa mea cea mare de o boală grea şi care m-a ajutat la naştere...” “Cine e? E mort sau viu?” – continuă să mă interogheze uimit doctorul. “Şi una şi alta. E un sfânt al secolului trecut, ale cărui sfinte moaşte se află în insula Eghina din Grecia şi o parte chiar la noi în ţară. A fost profesor, mitropolit, sfânt!...”. “Şi cum comunicaţi: în greacă sau în română? Ştie şi limba română?”. “Ştie toate limbile pământului, domnule doctor!”. “ Ei, lasă-mă! Cum aşa?”. L-am lăsat..., dar în grija Sfântului Nectarie, să-l călăuzească cum ştie el spre adevăr.
Dar să revin la dulcea mea Nectaria, cu câteva remarci: o privesc şi nu mă mai satur. Nu pentru că îi sunt mamă, ci asta o spun toţi cei cu care ne întâlnim. Sper să nu fiu prea îndrăzneaţă dacă afirm că chipul ei are multe în comun cu chipul Sfântului Nectarie: ochii mari, albaştri, extrem de blânzi, sprânceana stângă mai coborâtă decât cea dreaptă, zâmbetul galeş şi suav. “Copiii doriţi sunt cei mai reuşiţi” – mi-a şoptit odată un preot sibian, tată a 5 copii excepţionali, iar Nectaria a certificat acest lucru. Dumnezeu nu greşeşte niciodată cu noi, dar noi adesea... Dar noi adesea şi iremediabil. Dacă aş fi ascultat de primul glas, aş fi pierdut o comoară mai scumpă decât tot pământul cu toate bogăţiile lui. Dacă aş fi acceptat condamnabila operaţie şi nu mi-aş fi pus nădejdea în Atotputernicul Dumnezeu, Nectaria acum nu ar mai fi fost. În prezent nu mi-aş mai fi îndulcit văzul, auzul, mintea şi sufletul cu “mierea” îngerească a acestei “albinuţe”, ci m-ar fi aşteptat, fără să ştiu, “cupa” plină de “fiere” a Judecăţii de pe urmă. Slavă Preabunului Dumnezeu, sfinţilor Săi şi îndeosebi Sfântului Nectarie că nu m-au lăsat să cad în ispită!
Am amintit mai sus de o altă minune a Sfântului Nectarie şi nu numai a Sfântului Nectarie, ci şi a Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina: tămăduirea primei noastre fetiţe, Anastasia, diagnosticată de la vârsta de 2 ani cu megadori colon şi constipaţie cronică. Clismele regulate pe care am fost nevoiţi să i le facem tot la 2-3 zile timp de 1 an o înspăimântau şi o aduceau într-o stare critică, cu transpiraţii abundente, tremurături, urlete, lacrimi etc. Supozitoarele cu glicerină nu-şi mai făceau de mult efectul. Pe 27 aprilie 2004 am consultat un medic naturist din Bucureşti, după care am fost şi la racla cu moaştele Sfântului Nectarie de la mânăstirea Radu Vodă. De această dată Dumnezeu ne-a pus credinţa la încercare. Minunea întârzia. Au trecut câteva zile. Eram abătuţi şi nedumeriţi. Am citit de câteva ori, împreună cu fetiţa, Acatistul Sfântului Nectarie şi Paraclisul Sfinţilor Rafail, Nicolae şi Irina. Aflasem de curând că Sfântul Rafail a vindecat o femeie care suferea de constipaţie cronică şi că Sfântul Nectarie “se pricepea” şi la boli intestinale. În marţea luminată, a 3-a zi de Paşti, când sunt sărbătoriţi Sfinţii Rafail, Nicolae şi Irina, Anastasia a făcut la oliţă fără nici o intervenţie din partea noastră. Nici nu apucasem să-i administrăm tratamentul prescris de doctor. Am să redau cu exactitate dialogul pe care Anastasia l-a avut, în februarie 2005, cu sora mea cea mică şi pe care l-am notat imediat:
N: - Am auzit că ai făcut la oliţă. Vezi că te-au ajutat sfinţii, dacă te-ai rugat?
A: - Da! Am visat că a venit la mine şi m-a ajutat să fac şi m-a împins aşa: hmmm!
N: - Cine a venit la tine?
A: - Sfântul Lafail!
N: - Şi cum arăta?
A: - Avea barbă lungă!
N: - Era mic sau înalt?
A: - Înalt!
N: - Şi cum era îmbrăcat?
A: - Ca tati!
(....)
N: - Ia să vedem, care din această icoană?
A: - El! (l-a arătat exact pe Sfântul Rafail).
Se pare că sfinţii lucrează şi “în echipă”. Nu pentru că nu ar fi în stare să se “descurce” individual, ci pentru că le place smerenia, conlucrarea prietenească, intercomuniunea, ca unii ce sunt părtaşi ai Sfintei Treimi – “structura supremei iubiri”.
Şi în anul acesta (2006) Sfântul Nectarie ne-a avut sub oblăduirea sa. În luna iunie ne aflam în staţiunea Govora. Doamna doctor R.I. ne-a primit ca şi cum ne-ar fi cunoscut de când lumea. Asistenta dânsei era însărcinată; mai avea câteva zile şi trebuia să nască. Amabilitatea amândurora ne-a încurajat să orientăm discuţia spre tărâmul duhovnicesc al credinţei. Le-am povestit propria experienţă cu Sfântul Nectarie, sfătuind-o, în special, pe doamna asistentă să-l cheme în ajutor la naştere. Şi pentru ca să se convingă de cele spuse, le-am dăruit câte o carte cu viaţa, minunile şi Acatistul Sfântului. Apoi am urcat cu fetiţele cele mari la ultimul etaj. În ziua aceea mai aveam de făcut încă o procedură. Dar înainte de a o finaliza, din ispita şi răutatea diavolului care n-a suportat propovăduirea noastră, fetiţele au ieşit cu un minut mai repede. Am auzit în curând ţipete şi inima mi-a fost cuprinsă de nelinişte. Presimţeam că s-a întâmplat ceva rău. Când am coborât, Daria se afla în braţele unei femei care împreună cu doamna doctor R.I. ne-au spus, speriate, că fetiţa a alunecat pe scări şi s-a rostogolit de sus până la parter întocmai “ca un dovleac” şi, spre marea lor surprindere, n-a păţit nimic. Eu însămi am pipăit-o, am scuturat-o, am întors-o “pe toate părţile”: nici o lovitură, nici o vânătaie. Când am părăsit incinta spitalului, a început să zburde ca de obicei. Am ajuns în parc pentru ca să ne întâlnim cu mama, care o avea în grijă pe Nectaria. Şi mama era oarecum tulburată. Ce se întâmplase? În acelaşi timp în care Daria căzuse, în căruciorul în care dormea Nectaria era gata-gata să intre o maşină care virase foarte aproape de banca pe care stătea mama. Câţiva centimetri în plus şi accidentul era inevitabil. Ne-a păzit însă Sfântul Nectarie, drept mulţumire....
Şi încă ceva foarte important: 7 luni de zile Nectaria nu dormea noaptea, iar ziua dormea doar 15-20 de minute. I-am administrat şi Romergan, dar degeaba. Căpătasem o oboseală cronică, vecină cu nebunia. Nu ştiam ce are. Mă scula din oră-n oră, parcă certându-mă... Cauza? Am făgăduit ceva şi nu m-am ţinut de cuvânt, amânând în permanenţă din diverse motive. În momentul în care am început să scriu, Nectaria a început să doarmă. Concluzia? Făgăduinţele făcute sfinţilor trebuiesc îndeplinite imediat, altfel apar atenţionările.
Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale! Amin. "

vineri, 12 iunie 2009

La drum !

A venit vara, s-a terminat scoala, iar pentru noi gradinita. Saptamana trecuta, gradinita baietelului meu a organizat o micuta excursie la cateva zeci de km de casa. Nu stiu ce au inteles copiii din toata aceasta plimbare, oricum s-au zbenguit, au profitat de vremea frumoasa si de tovarasia celorlalti colegi, sub supravegherea unui numar mare de mamici. Eu una m-am bucurat nespus. Totul a fost frumos, am facut si poze pe care vi le impartasesc cu bucurie si dumneavoastra daca va aflati intamplator pe la noi.


Pestisorii aurii la Muzeul Apelor din Falticeni


Stema Moldovei la intrarea in Cetatea Neamt


Iata-ne la Humulesti, la casa lui Nica. Aici se afla ceaslovul cu care dumnealui prindea muste...


Pe copii i-a atras fatalmente Calu' Balan. Voila:


La Rezervatia de zimbri i-am gasit pe acestia odihnindu-se


Apoi am ajuns la Manastirea Neamt care ne-a bucurat nespus


La o manastire, un detaliu care pe mine ma atrage este toaca. Iat-o pe cea de la Manastirea Neamt


De asemenea, sunt fascinata de sfestice oriunde, oricand si de orice fel. Dar, asa sfesnice mari ca la Neamt n-am mai vazut


Am poposit apoi la Manastirea Agapia care ne-a umplut sufletele de bucurie duhovniceasca. Florile de la aceasta manastire sunt de vis. Am avut fericirea sa iau binecuvantare de la parintele Constantin Coman de la Facultatea de Teologie din Bucuresti care era in trecere pe acolo cu preoteasa lui.


Casele maicutelor sunt adevarate bijuterii inflorate; iata una


Tot la Agapia se afla si casa in care a locuit la un moment dat Alexandru Vlahuta. Interiorul pastreaza obiecte de pe vremea lui. Eu una am indraznit sa fotografiez o lampa minutata


Nelipsita toaca de la Agapia


Nadajduiesc ca v-au placut imaginile si ca v-au inspirat pentru vacantele apropiate.

miercuri, 3 iunie 2009

luni, 1 iunie 2009

Ziua copilului








Hristos S-a inaltat !

Astazi, 1 iunie, in scolile din Romania se sarbatoreste ziua copilului. Orice prilej de a sarbatori bucuria de a avea copii e bun, asa ca La multi ani tuturor copiilor ! Sa ne cresteti mari si sanatosi !
Ma gandeam care ar fi o modalitate de sarbatorire crestineasca a copiilor si mi-au venit in gand Maica Domnului, Sfintii Parinti Ioachim si Ana, Sfantul Simeon, primitorul de Dumnezeu si Sfantul Stelian. Fie ca acesti sfinti si toate puterile ceresti sa ne ocroteasca pruncii !

Spre calauzire pentru parinti, am gasit un text al cuviosului parinte Seraphim Rose, Copilul in mijlocul ispitelor. Sa luam aminte!