marți, 24 mai 2016

Jurnal


          Hristos a inviat!

Ne bucuram in continuare de Sarbatoarea Sfintelor Pasti caci, nu-i asa, 40 de zile sarbatorim.
Ne salutam cu Hristos a inviat, cantam troparul Pastilor (macar la masa), aprindem la masa lumanarea din ceara curata, cum am vazut si pe la altii, boim oua rosii, asa cum face in poza de mai jos baietelul meu cuminte:



Facem pasca:




Asa aratau bucatele noastre pe masa, proaspat scoase din cosul de Paste (am pus in cos inclusiv sare, ulei si un pic de vin):




La inceput de mai ne-am bucurat de gradina casei parintesti (noi stam deocamdata la bloc, dar am fost la mama) care incepea sa se umple de legume (ador loboda in ciorbe si supe, asa ca mijirea ei in gradina inseamna pentru mine inceputul rasfatului):




Ne-am mai bucurat de fantezia mamei careia ii plac florile in ghiveci:



Asta e donita pe care o folosea stra-bunica mea, Catinca, la muls vaca... Aici e "repurpused" :




Ne-am plimbat prin zona si am atins un numar amuzant de km la bord- 111111 km:



Bucurie multa va doresc!
Hristos a inviat!



joi, 18 februarie 2016

18 februarie - pomenirea cuviosului mucenic Valeriu Gafencu


Am mare evlavie la sfintii inchisorilor comuniste, iar pentru cuviosul Valeriu Gafencu am o evlavie aparte.

Grupajul de articole despre el postate pe Cuvantul ortodox m-a adus multa bucurie.

Cuvioase Valeriu, roaga-te lui Dumezeu pentru noi, pacatosii! 


sâmbătă, 13 februarie 2016

Rabdarea de a avea si de a creste copii

in spusele unor parinti cu multi copii care vorbesc despre educatia acestora, despre rabdare si viata spirituala si materiala

Interviu cu parintele Fipill Iliashenko din Rusia, tatal a noua copii:

http://candela-aprinsa.blogspot.ro/2014/07/interviu-cu-parintele-filipp-iliashenko.html


despre bucuria de a avea si de a creste copii, despre rabdare si putere

 Interviu cu preoteasa Raisa si cu parintele Valeriu din Basarabia:

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/familia-preotului/trebuie-sa-fiu-puternica-sa-nu-deznadajduiasca-copiii


Baietelul nostru fotograf interesat de curiozitati 

Fetita noastra, verificand calculele facute de taticul ei... 

Zile senine va doresc ! 


sâmbătă, 6 februarie 2016

5 februarie - comemorari Sfintii inchisorilor : Ioan Ianolide


Ioan Ianolide 

" În toamna anului 2012 doamna Constanţa Ianolide, soţia lui Ioan Ianolide, legatarul testamentar al lui Valeriu Gafencu, a vizitat Mănăstirea Putna. Am rugat-o să ne spună câteva cuvinte despre soţul ei.
Ionel a ieşit din închisoare la 2 august 1964. La 2 martie 1965 a venit la noi să o viziteze pe mama mea pe care o cunoscuse cu câteva luni în urmă. Aşa m-a cunoscut şi pe mine. A fost o vizită de câteva ore şi a doua zi a vrut să stea de vorbă cu mine. Ne-am plimbat în parcul Herăstrău şi mi-a spus că vrea să se căsătorească cu mine căci atunci când a intrat în casă şi a dat cu ochii de mine o voce i-a spus: Asta este! Am depus actele pentru căsătorie şi pe data de 7 aprilie 1965 am avut cununia civilă la Bucureşti şi pe 30 aprilie cununia religioasă la Dobroteşti.
Era mereu suferind de diverse boli. Făcea de trei-patru ori pe an viroze respiratorii, pietre la rinichi; a fost operat de cataractă, de prostată. Când muncea era nevoit să facă pauză la anumite intervale şi să se întindă pe patul tare, pentru că îl durea coloana de sus până jos; avea pluridiscopatie în plină evoluţie, ciocuri la călcâie, coxartroză. Dar ce n-avea?... Însă, din exterior nu ziceai că este bolnav. Era aşa de frumos şi de înalt şi arăta aşa bine şi totdeauna pus la punct, cu cămaşă cu cravată, încât toată lumea îl admira. Şi era aşa de blând şi de bun...
Când se ducea la băi, căci îl supărau durerile reumatice generalizate, foarte multă lume, mai ales femei care aveau necazuri, îi cereau sfat pentru că îl vedeau atât de blând şi de bun.
Numai credinţa l-a ajutat să reziste. Ne povestea mereu de Valeriu, pe care l-a iubit mai mult ca pe fraţii lui. Despre el însuşi nu ne povestea nimic. Nici noi nu-l întrebam ca să nu-l răscolim. Atâta doar, odată când îi tăiam unghiile mi-a spus: „Ah, tu mi le tai, şi ei mi le smulgeau." Mama, când a auzit de tumoarea din spatele ficatului care i-a grăbit sfârşitul, l-a întrebat: „Nu cumva te-au lovit şi la ficat?" „Oh, de câte ori cu bocancii!..." Şi a mai zis: „Am avut noroc că am scăpat de Reeducarea de la Piteşti". Eu mai târziu, după Revoluţie, când au început să apară cărţile am aflat ce a fost cu Piteştiul, ce s-a întâmplat, pentru că nu am ştiut, nu spunea.
Pe urmă, tot de la alţii am aflat cum îi bătea cu fierul la talpă, iar el nu scotea un sunet. Cinci ani a stat izolat singur într-o celulă, pe ciment, dezbrăcat, nemâncat. În ultimii doi ani, văzând că, în ciuda ameninţărilor cu reeducarea sau a promisiunilor că-l vor scoate din puşcărie dacă renunţă, el nu cedează – le-a spus la un moment dat: „Cred în Iisus Hristos şi voi crede în Iisus Hristos în continuare!" –, l-au băgat într-o celulă mare cu 20 de persoane care înnebuniseră ca să-şi piardă şi el minţile1. Dumnezeu l-a ajutat şi nu şi le-a pierdut. Dar zicea că era ceva cumplit.
Sunt convinsă că numai credinţa l-a ajutat să reziste la chinurile cumplite din cei 23 de ani de închisoare. Mama l-a întrebat odată: „Dar pe ăştia care te-au chinuit aşa atâţia ani nu-i urăşti?" „Nu. Mă rog pentru mântuirea lor."
La Putna
Pe nepoata mea Ruxandra, fiica fiicei mele Mihaela, din prima mea căsătorie, am crescut-o la noi de la 5 luni la 7 ani, când am înapoiat-o părinţilor ei căci pe 15 septembrie 1985 începea primul an de şcoală. Ionel a iubit-o foarte mult. Câţiva ani la rând am mers toţi trei, 2-3 luni la câte o mănăstire din ţară unde Ionel a învăţat diverşi călugări sau călugăriţe să lucreze obiecte de cult. Aşa am fost la mănăstirile Govora, Cozia, Sihăstria şi Putna.
Ultima dată, chiar înainte de a muri, în iulie-august 1985 am fost la Putna. Înainte de prima poartă a mănăstirii, devale, erau vreo două căsuţe şi noi acolo locuiam. La un moment dat eu şi nepoţica ne-am dus cu un grup din Ardeal la mănăstirile din judeţul Neamţ. La întoarcere, Ionel mi-a spus să mă duc pe la Iaşi şi să-l caut pe Mihail Lungeanu – coleg de celulă la Târgu Ocna cu Valeriu, pe care l-a şi îngrijit – care ştia poeziile lui Valeriu şi să-i spun să vină la Putna ca să i le spună. După ce l-am găsit într-un sfârşit, ne-am întors la Putna, unde fetiţa a început să se simtă rău şi să facă febră mare. Am decis ca eu şi nepoţica să ne întoarcem la Bucureşti, iar Ionel să rămână până termină treaba. Înainte de a pleca a venit un părinte de la mănăstire, care auzise că fetiţa s-a îmbolnăvit, ne-a pus să îngenunchem şi ne-a citit câteva rugăciuni. La sfârşit ne-a spus: „Plecaţi fără grijă că până ajungeţi la Bucureşti fetiţa nu o să mai aibă nimic." Am ajuns dimineaţa şi copilul nu mai avea nimic. Ca să nu-i sperii le-am spus părinţilor ei, care ne-au aşteptat la gară, că ne-am întors acasă pentru că se plictisise Ruxandra. Mai târziu le-am spus adevărul. A doua zi după ce am plecat noi, a venit şi Mihail Lungeanu la Putna, a stat de vorbă cu Ionel şi i-a dat versurile.
Pe patul de suferinţă
După aceea lui Ionel i s-a făcut tot mai rău. Hepatita cronică, boală pe care o avusese în închisoare şi care recidivase după 25 de ani, se transformase treptat în ciroză hepatică uscată, apoi cu lichid şi ulterior a apărut o tumoare în spatele ficatului. În noiembrie doctorii au spus că nu se mai poate face nimic şi i-au dat drumul acasă.
Când era pe patul de suferinţă a fost vizitat de mai multe ori de poetul Ioan Alexandru care i-a dăruit volumul de versuri Imnele Putnei pe care i-a scris: „Iubitului frate în Domnul, Ioan Ianolide, cu bucuria de a fi fost sub acest cer, pe acest pământ creştin românesc, o clipă măcar împreună în drum spre patria eternă. Ioan Alexandru. Sfântul Dumitru, 1985." Înainte cu două-trei săptămâni de a muri a venit să îl vadă părintele arhimandrit Grigore Băbuş de la Patriarhie şi părintele arhimandrit Bartolomeu Anania. La plecare părintele Anania mi-a spus:„Dacă noi am avea starea de spirit pe care o are Ion în faţa morţii am fi cei mai fericiţi oameni."
Sunt pregătit
Ionel ne spunea: „Eu sunt pregătit să trec dincolo dar îmi pare rău că vă las pe voi." La Crăciunul din '85 a intrat în comă, care a durat o zi şi-o noapte. Ne-am gândit că se sfârşeşte. Dar şi-a revenit. La un moment dat a chemat-o pe fiica mea să stea pe scaun lângă patul lui şi i-a zis: „De ce nu m-aţi lăsat voi să mor atunci că eu eram deja trecut dincolo şi m-am întâlnit cu Dumnezeu?!"
În dimineaţa zilei de 5 februarie 1986 s-a stins din viaţă. Şi pentru că nu a putut intra în mănăstire a dorit ca măcar mort să intre acolo. Aşa că am concesionat două locuri de îngropăciune în cimitirul mănăstirii Cernica, unde îşi odihneşte trupul, pentru că sunt sigură că sufletul este în treptele cele mai înalte ale cerului.

1. Acest episod a avut loc la Aiud, în faza ultimei reeducări a deținuților politici. Ioan a fost trimis în acea celulă cu oameni înnebuniți din dispoziția colonelului Crăciun, ca urmare a refuzului de a se reeduca: ”Cei care au refuzat categoric reeducarea au fost masaţi în Zarcă şi supuşi unui regim de exterminare prin foamete, izolare, boală şi pedepse. Pentru ceilalţi s-a dat mâncare din belşug, proastă dar multă, ca să se întremeze puţin bietele schelete. M-a chemat şi pe mine colonelul şi mi-a vorbit de reeducare. Am răspuns:
 - Problemele mele de conştiinţă le rezolv singur şi nu permit amestecul nimănui.
- Eşti nebun! a urlat el furios şi m-a trimis drept pedeapsă într-o cameră de alienaţi mintal, o primă experimentare a azilelor psihiatrice.
Am făcut acolo o experinţă rară şi cu concluzii nebănuite. Apoi am ajuns în Zarcă. În cele din urmă m-au dus la spital, căci eram dărâmat.”
(Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Editura Bonifaciu, Bacău, 2012, p. 215) " 



5 februarie - comemorari Sfintii inchisorilor : dr. Dumitru Uta





Doctorul Dumitru Uţă a fost unul dintre Sfinţii închisorilor comuniste, un adevărat doctor fără de arginţi. A stat închis la Aiud din '41 sau '42 până în 1964. Din '47 - '48 a stat în Zarcă (clădirea celor ne-reeducabili) până la eliberare. Era un om cu o profundă credinţă în Dumnezeu şi o mare dăruire faţă de semeni.
Fusese lăsat de Dumnezeu şi cu un bun chip: înalt, cu ochii albaştri, cu o mică chelie şi mustaţa tunsă scurt… După ce l-a vindecat pe directorul închisorii Aiud, maiorul Munteanu, de tifos, a devenit vocea cea mai cu greutate după director din închisoare, asta până în '47 - '48. Aşa avea voie să iasă oricând dorea din penitenciar pentru a face rost de medicamente şi altele, şi se întorcea de fiecare dată foarte încărcat, cu sacii plini. Odată chiar a tulburat conducerea cu câte a putut să strângă, medicamente străine, ş.a., aproape un vagon. Toată lumea temniţei îi cerea ajutorul, gardienii şi toată funcţionărimea îl chemau frecvent la ei, pe acasă, pentru felurite probleme de sănătate ale rudelor şi cunoscuţilor.
Astfel a cunoscut-o pe Veronica, fiica unui gardian, pe care a meditat-o la engleză… Veronica atât a fost de mişcată de acest om încât l-a aşteptat 20 de ani să se elibereze. Prin 1967 s-au căsătorit, după ce ea l-a căutat. Se pare că, împlinindu-se în cele ale duhului, dr. Uţă nu se gândea deloc la căsătorie. S-a căsătorit cu Veronica numai pentru a-i răsplăti aşteptarea şi dragostea. Acesteia i-a devenit, cum ea va spune mai târziu, un adevărat ”părinte sufletesc’”. Dumitru Uţă uimea cu marea lui putere de muncă, uita pur şi simplu să mănânce, încât de multe ori cei apropiaţi îl hrăneau…
În timpul epidemiilor era atît de dăruit încît lăsase toate şi asistenţii săi, care voiau să-l ajute, aveau de făcut câte o mie de vaccinuri pe zi.
Ţinea cu evlavie post şi dădea celorlalţi bucăţica de carne ce se întâmpla să vină mai întotdeauna Miercurea sau Vinerea. La un moment dat s-a ivit ocazia de a se putea face recurs şi a fi astfel eliberaţi, lucru pe care l-au cerut mulţi.
I s-a propus şi doctorului Uţă aceasta, la care el a răspuns: ”Unde pot fi eu de mai mult folos, aici sau afară?” Şi a rămas în închisoare. A stat în celulă un an de zile cu Părintele Marcu şi cu Alexandru Ştefănescu, care-şi aminteşte cum împreună au citit Sf. Scriptură în întregime. Doctorul era cel care citea cu voce tare pentru toţi. Doctorul Uţă îşi fabricase singur tot felul de instrumente chirurgicale, pense, bisturie, cu care opera în închisoare. S-au întîmplat cazuri cînd medicinişti din Bucureşti au venit la Aiud ca să înveţe de la el medicină. La ieşirea din închisoare i s-a dat un post de medic, la ţară. Toată ziua era la „spital” pe care singur şi-l dotase. În scurt timp a devenit omul cel mai iubit, preţuit peste toate satele din împrejurimi. Nu primea nici o plată pentru munca lui. Şi cît ar fi vrut oamenii să-şi arate cumva recunoştinţa! Numai că doctorul lor nu mânca aproape nimic, ci numai fructe, dar nici de acestea nu primea… Sătenii s-au gândit ce s-au gândit şi au găsit o cale mai discretă de a-i dărui câte ceva: îşi deşertau în grădină, pe neobservate, traistele cu fructe. Şi astfel toată vara şi toamna puteau fi văzute, ca-n poveşti, grămezi de fructe sub pomii din grădinuţa doctorului Uţă. Securitatea s-a alarmat de popularitatea ce-o câştigase.
S-a hotărât de sus, ca doctorului să i se dea un post în Bucureşti, ca astfel să i se piardă ”aura”’… - doctorul a cerut Spitalul 9, neurologia. Nu i s-a dat voie să-şi dea ultimele examene şi a fost ţinut astfel pe o poziţie mai umilă… Însă s-a impus prin marea lui dăruire şi competenţă, încât toţi îi spuneau ”doctorul cel mare” - aici îl găseşte Veronica prin '67.
Vor avea un fiu, Mircea. Dorinţa doctorului Uţă era ca fiul lui să-I slujească lui Dumnezeu, adică să devină preot, lucru care s-a şi întâmplat. A lăsat soţiei şi fiului această mare învăţătură ca moştenire: de a face pentru aproapele, totul, ca pentru Hristos. Veronica a continuat să-i scrie cu regularitate Părintelui Marcu cerându-i mereu sfatul.
(Mărturia părintelui Atanasie Ștefănescu - Mărturisirea unui creștin. Părintele Marcu de la Sihăstria, ediție îngrijită de monahul Filoteu Bălan, Editura Petru Vodă, 2007, pag. 43-45; Revista Rost, Anul X, numărul 106 din februarie 2012, p. 31)

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Despre linistea din casa crestina


... despre armonie, despre faptul ca a pastra pacea este o prioritate in casa crestinului.
... despre rolul mamei in echilibrul familiei, in cuvintele lui Katherine Johnson, in noul ei blog,

                               https://blogs.ancientfaith.com/evlogia/hidden-quiet/




marți, 12 ianuarie 2016

Doctorul Pavel Chirila vorbind la Manastirea Sihastria Putnei in decembrie 2015


La multi ani cu bucurie, belsug si sanatate va doresc!

colaceii pe care mama mea inca ii imparte la colindatori


Vise implinite si carari luminate sa aveti!

o poza mai veche cu fereastra copilariei din casa bunicilor mei


A propos de sanatate, am descoperit, gratie Lilianei de la Povestiri despre bunul Dumnezeu,  site-ul Manastirii Sihastria Putnei . Ce incantare pentru ochii sufletului si ai trupului, site-ul lor!
Printre altele, am ascultat un cuvant al doctorului Pavel Chirila despre cele mai noi inovatii nocive din alimentatie:
http://www.sihastriaputnei.ro/cuvinte-din-pridvor/greseli-alimentatie

In douazeci si ceva de minute sintetizea informatii importante despre iodul din sare, despre faina alba, despre aditivi, pesticide, OMG etc.
 Va invit sa-l ascultati !


joi, 29 octombrie 2015

Si totusi e normal sa racim toamna...



Toata lumea se plange de raceli, de viroze...
La fel si noi, parca nu mai trec...
Dar se pare totusi ca e de bine sa racim toamna, sa dam un restart organismului, dupa cum spune doamna doctor Sorina Soescu AICI.

borcanul meu de catina cu miere






sâmbătă, 24 octombrie 2015

Leacul pentru cancer - samburii de caise si de alte fructe



     Ca o gospodina nevrednica ce sunt, abia acum m-am apucat sa fac dulceata de prune...
Dupa ce am spalat bine prunele, mi-am convocat familia la o claca de scos samburii si, pe punctul de a-i arunca (samburii), m-a strafulgerat o idee: daca se poate face ceva cu ei, asa cum stiam despre samburii de caise.
Am dat un search pe Internet si am descoperit ca samburii de prune, dar mai ales cei de caise si de alte fructe si seminte contin vitamina B-17 (Amgdalina) care omoara celulele cancerigene din organismul uman. Cum era de asteptat, acest remediu natural incurca socotelile marilor companii care produc citostatice si alte medicamente, asa ca acest leac este trecut sub tacere cu buna stiinta.
Dar, mai bine cititi articolul de aici:


LEACUL PENTRU CANCER, INTERZIS DE MAFIA INDUSTRIEI “BIG PHARMA”? De unde ne putem lua VITAMINA B17 (Amigdalina)? 




vineri, 23 octombrie 2015

Plantele si VIATA



         Aceasta ar trebui poate sa fie o postare de primavara, dar grija pentru o alimentatie sanatoasa si adecvata cred ca e constanta indiferent de anotimp. Pietele noastre sunt inca bine aprovizionate, trebuie doar sa vrem sa le colindam si sa ne aprovizionam.
Am urmarit acum ceva timp discutia de mai jos si m-am bucurat sa o revad in reluare sambata trecuta pe Trinitas TV - emisiunea Viata sanatoasa unde invitata, doamna biolog Maria Pop, vorbeste despre plante, alimente si datoria noastra de a ne informa si a ne alimenta sanatos. Si o face atat de frumos, de duios, totul pare (si chiar este) atat de simplu, incat chiar va rog sa-i dati ocazia sa va convinga:





joi, 22 octombrie 2015

Echilibrul in casa


 Cu toate ne dorim sa avem casa stralucind luna de curatenie, copii curati si bine educati, soti fericiti, iar noi, doamnele, sa aratam bine si sa ne simtim implinite.
Totusi, deseori nu le putem avea pe toate in acelasi timp, desi am vrea si ne promitem tainic ca de maine o sa ne mobilizam mai exemplar si o sa ne sacrificam ca totul sa fie perfect. Dar, se mai intampla lucruri neprevazute in viata unei familii si, la sfarsitul zilei, mai ales cand sunt copii mici prin preajma, casa arata cam vraiste, copiii sunt morocanosi, temele facute partial si neverificate, sotul flamand. Sentimentul de frustrare pe care il incearca o femeie in acele momente, numai o alta femeie il poate intelege.
Dupa umila mea parere, femeia nu ar trebui sa se lase coplesita de aceasta frustrare, ci sa se mobilizeze, sa faca ce poate sau, mai degraba, sa inteleaga ca nu le poate face pe toate si sa faca slalom printre nemultumiri pentru a aduce armonia in casa. Suna poate nedrept sau retrograd, dar deseori in momente de tensiune numai fameia reuseste sa aduca mult dorita pace care se cheama foarte dulce T I H N A. (Nu e cazul meu tot timpul, deseori sotul meu e cel care insenineaza atmosfera.)

Bine mai spune Diana, artist, mama si sotie, cand e intrebata cum gaseste echilibrul intre munca si familie:

" Mereu mai e ceva de făcut, dar un singur lucru încerc din răsputeri: să nu alung tihna din casă prin stresul de a atinge perfecțiunea."



(Scuzati lipsa de inspiratie, atat am gasit in calculator printre pozele mai recente, ca sa ma inspire sa ilustrez postarea..)

marți, 13 octombrie 2015

Solutii



Dumnezeu ne dă soluții și răspunsuri pentru toate, soluții adevărate, făcătoare de minuni, dar trebuie să le primim în noi, să vindecăm întâi sufletul nostru. Important e ca noi să ne deschidem, ca Dumnezeu să lucreze prin noi, în noi. Atunci El va răspunde în fiecare situație concret și la toate problemele. Și răspunde repede.” Maica Siluana

gasit pe frontispiciul blogului Ramonei, http://ramurainflorita.blogspot.ro/http://ramurainflorita.blogspot.ro/

sâmbătă, 30 mai 2015

Care este calea catre fericirea in casnicie? Cititi si ascultati AICI


Am ascultat acest interviu cu parintele Constantin Coman pe un CD supliment la revista Familia ortodoxa si mi s-a parut o sinteza extraordinara a ceea ce inseamna a-l face fericit pe cel de langa tine si implicit a-ti asigura tie fericirea. Titlul spune totul: "Barbatul sa fie foarte barbat. Femeia sa fie foarte femeie"....
Il admir pe parintele pentru harul sau lucrator, pentru seninatatea lui molipsitoare si pentru ca este unul dintre cei mai atenti si mai "experti" in problematica legata de casnicie.

Marturisesc ca sunt mai atenta la unele aspecte ale vietii de familie de cand am ascultat acest interviu luat parintelui.

Interviul transcris AICI

Acelasi interviu audio (52 min.) :




Fericire multa va doresc!
Si Sarbatori de Rusalii cu bucurie!

Cititi si extrasul
 "Cand barbatul si femeia se unesc in casatorie, ei nu mai sunt ceva pamantesc, ci chipul lui Dumnezei Insusi" din Dogmatica vol III a Pr. Prof. Dumitru Staniloae, gasit pe site-ul Taina casatoriei.

Cuviosul Paisie Aghioritul - Invataturi pentru o familie armonioasa


Fragmente de pe situl Cuvantul-ortodox

Partea I

Partea a doua



Sa nu uitam farmecul primaverii care a trecut




... si care, la noi, s-a lasat mult asteptata.

In padure, sa ne convingem ca a venit intr-adevar primavara:








Am cules leurda, plina de vitamine.

Am vazut berzele sosind inapoi la noi.




Am petrecut cu bucurie si cu nadejde Sfintele Pasti.


Am vizitat curtea parinteasca.











Ne-am mangaiat sufletele cu amintiri dulci in gradina bunicului meu.




Sa ne bucuram de primavara si de luna lui Florar atata cat mai este.
Bucurie multa va doresc!