joi, 30 octombrie 2008


Campania DIN TEMNITE SPRE SINAXARE

Deviza campaniei: „Să ne cunoaştem trecutul!”


“Acest secol a dat noian de sfinţi şi de martiri, numai că nu-i cunoaştem. Hristos este prezent în lumea de azi prin sfinţi, martiri, mărturisitori şi eroi. Dar lumea de azi nu e solidară cu sfinţii ei, căci nu le poate urma exemplul. Dacă sfinţii de acum ar fi fost la începuturile creştinismului, toată suflarea creştină ar fi trăit cu ei, prin ei, către ei. Noi nu suntem creştini şi de aceea nu ne cunoaştem sfinţii.”
Noul mucenic Valeriu Gafencu


Campania Din temniţe spre Sinaxare a fost iniţiată, cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, de un grup de intelectuali creştini. Ea îşi propune să prezinte vieţile şi învăţăturile sfinţilor închisorilor din timpul prigoanei comuniste. Campania se va desfăşura începând cu data de 1 decembrie 2008 până pe 24 decembrie 2009, dată reprezentativă pentru trecerea a douăzeci de ani de la căderea regimului comunist condus de dictatorul Nicolae Ceauşescu.În zilele noastre, atitudinea creştinilor faţă de sfinţii închisorilor este foarte diferită, de la o indiferenţă totală până la cinstirea lor ca mărturisitori ai lui Hristos. Prea Sfinţitul Iustinian Chira mărturisea: „Am fost întrebat şi eu, de oameni care lucrează în presă: «Câţi dintre cei ce au făcut puşcărie merită să fie trecuţi în antologia aceasta a sfinţilor?». Ce credeţi că am răspuns? «Toţi.» Şi spun şi acum, în auzul universului şi al lui Dumnezeu. Toţi.”Învăţătura Bisericii Ortodoxe este că un mucenic este sfânt din clipa morţii. Singura condiţie pentru canonizare este ca acesta să fi mărturisit dreapta credinţă a Bisericii. Sinodul nu face altceva decât să constate că mucenicul a dat mărturia cea bună. Pentru canonizarea sfinţilor mucenici nu e nevoie de minuni – deşi s-au săvârşit deja unele minuni prin rugăciunile acestor mărturisitori.Credem că Sfântul Sinod ar putea alege o zi de prăznuire a întregului sobor de noi mărturisitori, în care să fie cinstiţi şi cei despre ale căror pătimiri muceniceşti nu s-au păstrat mărturii scrise sau orale. Pătimirea lor o ştie doar Dumnezeu, Cel care i-a primit în Împărăţia Sa.Campania îl are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu, cunoscut ca „sfântul închisorilor”. El, părintele Ilarion Felea şi Ieroschimonahul Daniil de la Rarău (Sandu Tudor) vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu (care s-a arătat plin de harisme dumnezeieşti încă din timpul vieţii) aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion, marele teolog şi mărturisitor mort în închisoarea de la Aiud, a avut-o un grup de credincioşi de la parohia Şega 1 din Arad, de la biserica ctitorită de părintele Ilarion. Iniţiativa canonizării Cuviosului ieroschimonah Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală, care a declarat următoarele: „Unii din oamenii aceştia s-au întors din închisori, Sandu Tudor nu s-a mai întors niciodată… A murit la Aiud. El poate fi canonizat! Eu aş face o propunere, un Sinod de canonizare, pentru că el a murit în închisoare la Aiud, unde a fost închis pentru Rugul Aprins, pentru credinţa lui”.În paralel cu aceste trei propuneri de canonizare – pentru care se va face un Memoriu către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mucenici - preoţi, călugări sau mireni (cum sunt stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan şi mulţi alţii). În acelaşi timp se vor cerceta şi vieţile celor care, ieşind din închisorile comuniste, au dus o viaţă de sfinţenie - cum sunt părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Benedict Ghiuş sau alţii (un amănunt din Vieţile Sfinţilor merită menţionat aici: Sfânta Mare Muceniţă Tecla a murit la bătrâneţe, la zeci de ani după ce fusese chinuită pentru credinţa în Hristos…)Campania nu se ocupă de studierea vieţii tuturor ortodocşilor care au trecut prin închisorile comuniste, ci se ocupă doar de cercetarea vieţilor celor care au dat acolo mărturia jertfelnică a credinţei în Hristos şi în adevărul Bisericii Sale.Campania va consta în organizarea de conferinţe, dezbateri, tipăriri de cărţi, broşuri şi pliante de popularizare, în proiecţii de filme documentare, în organizarea de întâlniri cu cei care au supravieţuit închisorilor comuniste dar şi de pelerinaje la locurile în care au fost îngropaţi sfinţii mărturisitori.Prima acţiune este editarea volumului Din temniţe spre sinaxare, la Editura Areopag, şi sprijinirea editării numărului 3 al revistei "Atitudini" - cu materiale despre canonizarea sfinţilor închisorilor. Ultima acţiune va avea loc în postul Crăciunului anului 2009 – când se va organiza un pelerinaj la Aiud, la mormintele şi moaştele mărturisitorilor.Pe site-ul oficial al campaniei, http://www.sfintii-inchisorilor.ro/, se va face o bibliotecă digitală care va pune gratuit la dispoziţie cărţi esenţiale din literatura închisorilor. Blogg-er-ii şi web-master-ii pot susţine această campanie prin promovarea logo-ului campaniei.Campania are un caracter apolitic.Este foarte important ca această campanie să coaguleze cât mai bine persoanele, grupările şi asociaţiile care conştientizează nevoia recunoaşterii valorii jertfei noilor mărturisitori.Pe data de 1 decembrie 2008 va fi făcută publică lista principalilor susţinători ai acestei campanii (asociaţii, personalităţi, publicaţii, edituri, clerici, mănăstiri, schituri).Iniţiatori: Danion Vasile (Director Editura Areopag), Gigel Chiazna (Web-master sfintii-inchisorilor.ro), Laurenţiu Dumitru, Răzvan Codrescu (reprezentant Editura Christiana şi revista Puncte cardinale), Romeo Petraşciuc (director Editura Agnos), Florin Bulică (Web-master ortodoxradio.ro ), Claudiu Târziu (director al revistei ROST), Răzvan Bucuroiu (director al revistei Lumea Credinţei), Mircea Platon.Aceasta este forma finală a campaniei. Poate fi preluată de alte site-uri. Lista de susţinători (personalităţi, site-uri, publicaţii, edituri) s-a deschis începând de azi, 27 octombrie 2008.
Mulţumiri tuturor celor care au contribuit la îmbunătăţirea programului campaniei.







Sfârşit de toamnă





de Vasile Alecsandri




Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cocoare, înşirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.





Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestezită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se deslipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.





Din tuspatru părţi a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.





Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!
Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rânchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.





Mirceşti, 1867










Toamna ţesătoare




de Vasile Alecsandri



Toamna mândră, harnică
Şi de bunuri darnică
A-mpărţit a ei comori:
Frunza-i dat-au vântului,
Iar roada pământului
Dat-o-au la muncitori.


Dat-au in pentru ştergare
Şi porumb pentru coşare
Plin de ţinte aurii,
Şi toţi strugurii de vie
Pentru dalba veselie
De la nunţi şi cumătrii.


Dat-au încă pentru coasă
Iarba-i verde şi frumoasă
Care-n mai au înflorit;
Ş-a ei paseri cântătoare,
Ş-a ei şiruri de cucoare
Tainicului Răsărit.


Ş-au rămas, sărmana, goală,
Pe când viforul se scoală
Aducând gerul de an! ...
Ce-a să facă ea la iarnă?
Norii vin ca să aştearnă
Pe câmpii un lung troian.


Vai de ea! ... Ce-a să devie
Sub cumplita vijelie
Care suflă oţerit
Peste văile uscate,
Peste apele-ngheţate,
Peste codrul desfrunzit?


Dar nu-i pasă! ... Cât e soare,
Toamna, mândră ţesătoare,
Pune furca-n brâul ei,
Ca să toarcă şi să ţese
Pânză lată-n iţe dese
De-nvălit umerii săi.


Şi torcând de-a lungul trece
Peste brazda murgă, rece,
Unde ies painjini mii.
Iar fuioru-i de matasă
Pe pământ în urmă lasă
Mreji de raze argintii.


Câte lanuri, văi întinse,
Toate-acuma sunt cuprinse
De lungi fire ce lucesc.
Unele s-adună-n caier,
Altele, perdute-n aer,
Tainic, lin călătoresc.


Toamna grabnic le urzeşte,
Le-mpleteşte, nevedeşte,
Şi cu toate la un loc
Ea-şi lucrează-o-nvălitoare
Ca să meargă-n şezătoare
Şi să ia parte la joc.


Iat-o în cămeşă albă,
Cu lefţi mari lucind în salbă,
Mari cât ochii săi căprii.
Trista iarnă-o pizmuieşte
Şi prin neguri o pândeşte
Descântând vrăjitorii.




Iar românul cu drag spune:
„Doamne! fă încă-o minune!
Scoate-o faţă-n calea mea,
Ca şi toamna harnică
Şi de suflet darnică,
Să-mi fac traiul meu cu ea!“





imagini de toamna...


duminică, 26 octombrie 2008


ciuperci din padurile din preajma...

champignons

mushrooms

vineri, 24 octombrie 2008




Un week end placut si rodnic !
Bon week end !
Have a good week end !

Si daca tot am vorbit astazi despre carti, iata cartea lui Dan Puric, Cine suntem, aparuta anul asta la editura Platytera. Cuprinde interviuri unde evoca ortodoxia, importanta neamului romanesc si dorinta de trezire a acestui neam ale carui valori pe prezinta plin de evlavie.

Cartea merita citita si daruita.






... si doua carti scrise de o monahie de la Manastirea Diaconesti: Suflet de copil si Suflet de crin. Cartile sunt despre copii, despre ortodoxie, despre neam si cinste. Vi le recomand cu caldura. Se gasesc in biserici sau la pangarele unor manastiri. Daca nu, le puteti comanda de aici http://http://www.librariasophia.ro/

Eu le-am citit si recitit. Abia astept sa creasca baietelul meu si sa i le citesc si lui.



Iata o carte scrisa de Leon Magdan despre copii si despre cum sa abordezi copiii ca sa fie ascultatori.



O carte folositoare pentru parinti, in lumea asta plina de repere primejdioase.


Mama, ai grija ! de Irineu, episcop de Ecaterinburg si Irbitk

Este publicata la Editura Bunavestire din Bacau in 2002


joi, 23 octombrie 2008










Toamna...

L'Automne...
Fall / Autumn...



luni, 20 octombrie 2008

Putna Monastery (XVth century) Romania, Europe

55 Maxims for Christian Living
by Fr. Thomas Hopko


1. Be always with Christ.

2. Pray as you can, not as you want.

3. Have a keepable rule of prayer that you do by discipline.

4. Say the Lord's Prayer several times a day.

5. Have a short prayer that you constantly repeat when your mind is notoccupied with other things.

6. Make some prostrations when you pray.

7. Eat good foods in moderation.

8. Keep the Church's fasting rules.

9. Spend some time in silence every day.

10. Do acts of mercy in secret.

11. Go to liturgical services regularly

12. Go to confession and communion regularly.

13. Do not engage intrusive thoughts and feelings. Cut them off at the start.

14. Reveal all your thoughts and feelings regularly to a trusted person.

15. Read the scriptures regularly.

16. Read good books a little at a time.

17. Cultivate communion with the saints.

18. Be an ordinary person.

19. Be polite with everyone.

20. Maintain cleanliness and order in your home.

21. Have a healthy, wholesome hobby.

22. Exercise regularly.

23. Live a day, and a part of a day, at a time.

24. Be totally honest, first of all, with yourself.

25. Be faithful in little things.

26. Do your work, and then forget it.

27. Do the most difficult and painful things first.

28. Face reality.

29. Be grateful in all things.

30. Be cheerful.

31. Be simple, hidden, quiet and small.

32. Never bring attention to yourself.

33. Listen when people talk to you.

34. Be awake and be attentive.

35. Think and talk about things no more than necessary.

36. When we speak, speak simply, clearly, firmly and directly.

37. Flee imagination, analysis, figuring things out.

38. Flee carnal, sexual things at their first appearance.

39. Don't complain, mumble, murmur or whine.

40. Don't compare yourself with anyone.

41. Don't seek or expect praise or pity from anyone.

42. We don't judge anyone for anything.

43. Don't try to convince anyone of anything.

44. Don't defend or justify yourself.

45. Be defined and bound by God alone.

46. Accept criticism gratefully but test it critically.

47. Give advice to others only when asked or obligated to do so.

48. Do nothing for anyone that they can and should do for themselves.

49. Have a daily schedule of activities, avoiding whim and caprice.

50. Be merciful with yourself and with others.

51. Have no expectations except to be fiercely tempted to your last breath.

52. Focus exclusively on God and light, not on sin and darkness.

53. Endure the trial of yourself and your own faults and sins peacefully,serenely, because you know that God's mercy is greater than your wretchedness.

54. When we fall, get up immediately and start over.

55. Get help when you need it, without fear and without shame.

The source of this post is : http://susansophia.blogspot.com/2008_04_01_archive.html and we thank Sophia very much.

sâmbătă, 18 octombrie 2008


Peaceful life...

vineri, 17 octombrie 2008


Frunze inca verzi ale toamnei...





Parintele Iustin Pirvu, staretul Manastirii Petru Voda (judetul Neamt), un alt marturisitor care a patimit in inchisorile cumuniste.

Repere biografice
- Nascut pe 10 februarie 1918, la Petru Voda - Neamt.
- 1936, intra frate la Minastirea Durau.
- 1939, se inscrie la Seminarul teologic de la Manastirea Cernica.
- 1942 - 1944, merge ca preot misionar pe frontul de est pina la Odesa.
- 1948, este arestat pe motive politice si condamnat la 12 ani inchisoare; trece prin inchisorile Suceva, Vacaresti, Jilava, Aiud; in ultima clipa, inainte de a fi trimis la "reeducare" la Pitesti, este trimis sa sa munceasca, detinut fiind, in mina la Baia Sprie.
- 1960, este condamnat la inca patru ani de temnita pentru ca nu s-a lepadat de credinta.
- 1964, este eliberat si devine muncitor forestier.
- 1966 - 1975, preot-monah la Minastirea Secu.
- 1975 - 1990, vietuieste la Minastirea Bistrita.
- 1990 - 1991, este preot slujitor si duhovnic la Minastirea Secu.
- 1991, intemeiaza Manastirea de la Petru Voda - Neamt, al carei staret si principal duhovnic este.
- 2000, ridica un schit de maici linga manastirea Petru Voda, o casa de educatie pentru copii si un azil pentru batrini. - 2003, infiinteaza o publicatie de invatatura si atitudine ortodoxa, cu aparitie lunara, numita "Glasul Monahilor".

Dialog cu părintele Iustin Pârvu, staretul mănăstirii „Petru Vodă”, jud. Neamt


Călugării Mănăstirii "Petru Vodă" nu înteleg când reuseste staretul lor iubit, marele duhovnic Iustin Pârvu, să se odihnească. În fiecare miez de noapte, părintele slujeste în biserică. În fiecare zori de zi, la usa chiliei sale se strânge un puhoi de pelerini, oameni care nu vor să-si spovedească păcatele decât îngenunchind în fata marelui păstor de suflete din Muntii Neamtului. Are 82 de ani. După moartea părintelui Cleopa, a rămas stâlpul duhovnicesc al întregii Moldove, omul - sau poate sfântul - spre care se îndreaptă toate sperantele oamenilor din acest colt de tară.
Însă credinciosii care vin la părintele Iustin nu asteaptă numaidecât răspunsuri la problemele lor imediate: boli, dragoste, sărăcie, foamete si disperare. Vor să stie ce se va întâmpla cu noi, la cumpăna dintre ani si milenii. Asteaptă de la el cuvântul unui mare profet, al unui martir care a suferit vreme de 20 de ani în cele mai crunte puscării comuniste, al unui văzător cu duhul spre veacurile ce vor să vină. În fata usii duhovnicului, pelerinii veniti până în inima muntilor asteaptă cuminti, asezati pe bănci de lemn însirate pe lângă pereti. Un fel de sală de asteptare la usa unui mare doctor de suflete. Un frate tânăr intra în încăperea îngustă si ne roagă să asteptam: "Dacă ati venit cu credintă, cu sufletul deschis, sigur vă va primi".

- Părinte Iustin Pârvu, zi de zi, în umila dvs. chilie intră o tară întreagă. Ascultati toate necazurile, bucuriile, spaimele si sperantele celor veniti să vi se spovedească. S-au schimbat oamenii, dacă vorbim numai de ultimii zece ani? si dacă da, în bine sau în rău?

- Daca e "soi bun", sământă bună, omul nu se schimba asa usor. Am avut norocul să revăd oameni pe care i-am cunoscut acum 20-30 de ani si care s-au păstrat în acelasi stadiu moral si spiritual, având însă foarte mult de luptat cu generatiile copiilor lor, ca rezultat al influentelor acestora sălbatice care vin din Apus. La ora actuală, cu toate încercările acestea care vin peste noi, cu alegerile astea care te fac să-ti pierzi orice sperantă, eu cred totusi că poporul nostru îsi păstrează esenta si însusirile sale spirituale, deosebindu-se mult, calitativ, de alte neamuri. Ca suntem discreditati? Că se spune despre noi c-am fi coada Europei? Tot ce ni se pare noua rău acum este un mare bine pentru viata noastră crestină.
Ne plângem ca în Occident e bine si că la noi e rău. Dacă noi am avea binele acesta al apusenilor si dacă l-am folosi cum l-au folosit ei, n-am fi astăzi la un asemenea nivel de spiritualitate. La noi, în Răsărit, de bine de rău, se mai face un schit, o biserică. Acolo, bisericile rămân goale-golute. Apare biserica ambulantă, pe roti, dusă în piata publică, unde se mai strâng vreo zece crestini, să le facă o Sfântă Liturghie.
De pilda, chiar astăzi am primit un telefon de la un profesor român plecat în Australia. Are trei copilasi. Cică într-o zi stăteau la masă si, deodată, fetita cea mai mică, Anastasia, în vârstă de patru ani si jumătate, se ridică în picioare si-i spune: "Tăticule, noi trebuie să mergem acasă!". Toti au întrebat-o mirati: "Dar de ce sa mergem acasă, Anastasia?", si fetita răspunde: "Pai, eu trebuie să mă fac măicută, la mănăstire, în România". Ei nu vorbiseră niciodată cu ea despre viata de mănăstire, despre credintă, despre ceea ce făcuseră ei înainte. Iată că sângele nu se face apa. Aici este nasterea noastră, leagănul nostru, în rădăcinile astea, pe care, oricât ar căuta cineva să le înăbuse, nu se poate.

- Si totusi, de ce suntem atât de năpăstuiti? De ce trăim asa de bezmetic, ca o turmă de oi mânată de un cioban nebun? Ce mai avem de plătit? N-au fost destui anii de dominatie comunistă? Chiar nu există nici o rază de sperantă pentru poporul nostru?

- Stiti cu ce seamănă astăzi poporul român? Seamănă cu poporul evreu, după cei 40 de ani de rătăcire, iesind din tara Egiptului si îndreptându-se către Pământul Făgăduintei. Prin ce a trecut poporul nostru... A trecut prin toate persecutiile posibile, începând din 1917, cu Revolutia din Rusia, cu tot calvarul Sodomei comuniste! Răsăritul, cei 36 de milioane de ucenici ai crestinismului din Balcani si întreaga Rusie sunt poporul evreu în cei 40 de ani de rătăcire în pustie. Dar trăim astăzi zile de zbucium. Semnele sunt peste tot: sărăcia, foametea, plecarea tinerilor, pribegia lor în lume după o bucată de pâine, intelectualii nostri, care se dedau la cele mai umilitoare ascultări si munci pentru un ban pe care să-l aducă acasă, ca să-si poată hrăni copiii, românii acestia care plâng după mamele lor de-acasă, care nu mai au o sărbătoare, nu mai au o duminică, sunt robii tuturor înjosirilor si necredintelor, ai tuturor păgânismelor turcesti si arabe. Am ajuns cersetori ai Europei si ai lumii întregi. Bratul cel mai ieftin de muncă este al bietului român. În ce umilintă a ajuns neamul nostru crestinesc... Oare toată frământarea si durerea aceasta nu ne fac să-l comparăm cu poporul iudeu care merge în Pământul Făgăduintei? Eu cred ca da. Dar în Pământul Făgăduintei n-au intrat decad cei întâi-născuti, care îsi lăsaseră toate amintirile în urmă, în casa robiei. La fel si astăzi, doar cei care îsi vor lăsa toate amintirile din perioada comunistă în urma vor trece în "tara Făgăduintei" si se vor salva.
"Cred ca atât cât a durat stricăciunea, tot atât va dura si refacerea noastră spirituală".

- Sfintia voastră, cum puteti explica unui om de rând, care nu mai are puterea de a suporta sărăcia si umilinta, că numai prin suferintă ne vom putea mântui, că numai indurând vom putea iesi la lumina?

- Stiti ce sunt toate aceste rele? Ele nu sunt altceva decât un medicament foarte bun pentru sănătatea noastră sufletească. Cu cat un popor este mai încercat, cu cat un popor este mai împilat, mai strâns si tinut în stările acestea de ispitire, cu atât poporul acesta va fi mai întelept si mai destoinic în a învinge iadul. Cum se poate explica asta? N-ati simtit oare niciodată că sunteti condusi din umbră? Ca niste forte secrete - puteti să le spuneti Securitate, puteti să le spuneti mafie, cum vreti - vin peste noi si ne dirijează orice pas? Plecând talentele noastre si geniile noastre, căsătorindu-se prin Canada si America, peste 30-40 de ani tara noastră va fi ocupata de străini si noi nu ne vom mai recunoaste originea. Pentru că asta este scopul initial al celor ce conduc lumea din umbră: desfiintarea natiunilor sub orice formă, denationalizarea în masă, căsătoriile cu orice rasă si religie, amestecarea sângelui. Prin noua ordine mondială, prin ideea globalizării, transformam Europa într-un comunism al statelor.
Lumea trebuie să înteleagă că politicienii nostru sunt doar niste marionete ale acestor forte.

- Când credeti că va sosi pentru noi clipa de izbăvire?

- N-as putea da ani. Dar eu cred că atât cât a durat stricăciunea, tot atât va dura si refacerea noastră spirituală. Stă în puterile noastre să o desăvârsim. Cu cât stricăciunea va mai dura, cu atât va întârzia si reînvierea. Desi astăzi este atât de neglijată, de la educatie va pleca totul. De la educatia religioasă în scoală se va forma o gândire închegată pe principiile acestea sănătoase, de viată morală. Nu va trece mult timp si va apărea un sir de oameni puternici, potriviti să apuce frâiele tării.
"Veacul al XXI-lea va fi doar o urmare a veacului al XX-lea"

- Credeti că generatiile de astăzi, formate într-un bombardament informational fără precedent, mă refer la televizor si la Internet, vor mai putea fi recuperate pentru o viată crestină, profund morală si sufletească?

- Uitati-vă, am întrebat odată un băietel de 8 ani ce face când se scoală dimineata. "Păi... ce să fac? Mă duc la calculator si mă joc”. E un caz. Ei bine, acest copil, peste 15-20 de ani, nu va mai avea nici o urmă de meditatie, nu va mai sti să citească o carte, va fi gol, risipit. Se configurează încă de pe acum o deformare a lumii, o moarte spirituală a omului. Moartea lui Dumnezeu! Sinuciderea noastră voită! Omul acesta nu mai are nici un sentiment. Nu mai stie să privească o floare, să se bucure de natură, de creatia lui Dumnezeu. Rădăcinile lui sunt tăiate. Poate fi purtat oriunde de vânt.
Dacă s-ar mai reduce, dragii mei, din toată falsa educatie a calculatorului, din civilizatia sălbatică a televiziunii si Internetului, ar fi bine, căci toate acestea nasc în om o mândrie luciferică, îngâmfarea că peste el nu mai există nimic. Ei bine, astăzi această mândrie se naste o dată cu bietul elev, cu bietul tăran. Acum îti stie si copilul din leagăn ce firmă de motor se aude pe stradă, ce masina trece pe ulita satului.
Eu nu sunt împotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar felul de a-l folosi, cât trebuie să-l folosesti si când - asta mă îngrijorează... Astfel încât veacul douăzeci nu e numai o disparitie a vietii teologice. Este poate mai mult: o disparitie totala a vietii spirituale, decăderea omului, animalizarea lui.

- Si veacul al XXI-lea?

- Bătrânetea nu-i decât ceea ce a fost tineretea, iar tineretea nu-i altceva decât ce a fost copilăria. Asa că veacul al XXI-lea va fi doar o urmare a veacului al XX-lea. Încât toate întrebările acestea milenariste despre sfârsitul lumii, aceste profetii sunt niste gogoserii, apă de ploaie. Atâta vreme cât omul nu va reveni în asezările firesti, normale, "câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati si îmbrăcat", el nu va avea nici o putere. Din păcate, pentru noi, din punct de vedere spiritual, veacul al XXI-lea va fi o prelungire "în rău" a veacului al XX-lea. "Rău" cum v-am spus, în felul în care este o ispitire, dar "rău" si pentru o reînnoire a noastră ca neam. Trebuie să fim optimisti, să avem toata convingerea că Hristos rămâne acelasi astăzi si în viitor. Hristos nu va fi învins niciodată!


(interviu de Bogdan Lupescu)

joi, 16 octombrie 2008


Parintele Arsenie Boca, un alt intemnitat de comunisti si un mare duhovnic al romanilor.



Valeriu Gafencu (dreapta), mama lui si Ion Ianolide in colonia de munca de la Galda



Valeriu Gafencu in tinerete


Iata cateva date despre unul dintre detinutii politici de pe vremea comunistilor, Valeriu Gafencu, cel numit "Sfantul inchisorilor"


Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti, in Basarabia. Tatal sau, Vasile Gafencu, a fost deputat in Sfatul Tarii, adunarea reprezentativa care a votat in 1918 Unirea cu Romania. Dupa ocuparea Basarabiei de catre bolsevici, in iunie 1940, a fost deportat in Siberia si a murit la scurt timp dupa aceea.Lui Valeriu ii revine asadar si sarcina de a se ingriji de restul familiei, mama si cele trei surori.Valeriu urmeaza cursurile liceului Ion Creanga din Balti si in 1940 devine student al Facaultatii de Drept din Iasi.


Arestat de Antonescu

In toamna anului 1941, cand a fost arestat si condamnat la 25 de ani munca silnica, Valeriu Gafencu avea varsta de 20 de ani. Era student in anul al II-lea al Facultatii de Drept si Filosofie din Iasi.Reputatul profesor de Drept Civil Constantin Angelescu l-a aparat la proces pe Gafencu, declarand: "Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere diactice".Pledoarie inutila, fiindca dictatura antonesciana nu a vazut cu ochi buni activitatea legionara a tanarului Gafencu, care avea o functie de conducere in Fratiile de Cruce.


Inchisoare si distrugere fizica sub comunisti

Tanarul Valeriu Gafencu a ajuns la Tg. Ocna in decembrie 1949, dupa ce a trecut prin puscariile de la inchisoarea Aiud (intemnitat de regimul dictatorial al lui Antonescu, intre 1941 - 1944) si de la Pitesti (inchisoare in care a avut loc cumplita reeducare comunista cunoscuta sub numele de "fenomenul Pitesti", proces catalogat de Soljenitin ca cea mai mare barbarie a sec. XX).Din cauza torturilor si regimului bestial din temnitele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-inchisoare Tg. Ocna intr-o stare atat de grava incat supravietuirea sa timp de doi ani (pana la 18 febr. 1952) poate fi considerata drept o minune.Pretul rezistentei sale morale si spirituale in fata ighemonului comunist de la Pitesti a fost unul care i-a rapit definitiv sanatatea. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul.Chipul sau era insa, straniu, scaldat intr-o lumina nepamanteana, asupra careia depun marturie multi din cei care au avut privilegiul de a-i fi in preajma in ultima parte a vietii sale. Sufletul si mintea sa nu se desparteau defel de rugaciune.In ultimul an, hemoptizia (scuipa sange) il transformase intr-o "epava". La prima vedere, caci lumina sfinteniei trecea dincolo de bietul trup in suferinta si ii atingea pe ceilalti detinuti.Cu aceasta figura de sfant - care nu poate fi explicata natural, intrucat se stie ca boala care il rodea aduce doar deprimare si schimonosire a chipului - a trecut la cele vesnice.


Si-a cunoscut ziua mortii


Cu numeroase plagi tuberculoase pe trup - care supurau permanent - Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat si pe gardienii-calai. Trupul sau se facuse cu adevarat lacas al Duhului Sfant. Pentru credinta sa, Valeriu a fost invrednicit de Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii.Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat camarazii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa i le pregateasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiasi an.A mai cerut ca o cruciulita (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusa in gura, pe partea dreapta, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune incadescenta (cu fata transfigurata), Valeriu a rostit ultimile cuvinte: "Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul".La targa unde a fost depus, spre a fi dus intr-o groapa comuna (a tuberculosilor), au venit si s-au inchinat, pe rand, toti detinutii, iar calaul Petre Orban a plecat din inchisoarea pentru intreaga zi, pentru a-i lasa sa-si ia ramas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale.Si-a sacrificat, pentru Hristos si neam: tineretea, profesia, familia, libertatea si viata. Cu toate acestea Biserica Ortodoxa Romana intarzie nejustificat canonizarea lui Valeriu Gafencu. Oamenii il cinstesc insa ca atare, icoana mucenicului putuand fi gasita in tot mai multe case.


I-a salvat viata pastorului Wurmbrand cu pretul propriei vieti


Unul dintre bolnavii ce-l iubeau mult si-l admirau pe Valeriu, Victor Leonida Stratan, obtinuse printr-o interventie speciala de la familie, un pachet cu streptomicina.Deoarece starea lui era ceva mai buna, a venit cu medicamentele si i le-a pus in brate lui Valeriu, fericit ca ii poate salva viata.Valeriu le-a primit si a doua zi l-a instiintat pe Stratan ca a hotarat sa le cedeze pastorului Wurmbrand, spunand ca acesta se afla, de asemenea, intr-o stare grava si salvarea lui ar insemna mult pentru dezvoltarea crestinatatii, deoarece este o personalitate recunoscuta, cu relatii internationale si mare putere de influenta.Stratan s-a suparat si a declarat ca nu este de acord. Atunci, cu blandete, Valeriu i-a spus ca din moment ce i-a daruit medicamentele, acum ele ii apartin si are libertatea sa le foloseasca potrivit indemnului constiintei lui.Intr-adevar, medicamentele au fost folosite de pastorul Wurmbrand, a carui viata a fost astfel salvata. Nu dupa mult timp, pastorul avea sa faca un gest similar, cedand injectiile primite de el chiar unui legionar. De aici si confuzia intretinuta in media ca pastorul i-ar fi salvat viata lui Gafencu si nu invers.Impresionat de trairea crestina a lui Gafencu, pastorul Wurmbrand a declarat ca vrea sa intre in Rai pe aceeasi poarta pe care intra si Valeriu si si-a luat angajamentul ca daca va mai fi vreodata liber sa vorbeasca lumii intregi despre trairea de exceptie a lui Valeriu si a camarazilor sai. Numai ca Wurmbrand a uitat repede cele promise.



Interviu cu dr. Aristide Lefa, studentul medicinist care l-a ingrijit pe Gafencu pana in ultima clipa



*Rep: Spuneti-ne va rugam o intamplare mai deosibita cu pacientul valeriu Gafencu!dr. Aristide


Lefa: Sunt foarte multe de zis, insa am sa ma opresc asupra uneia singure. Valeriu urma sa suporte o interventie chirurgicala la spitatul din localitate, fiindca noi nu aveam cele necesare pentru a-l opera in penitenciar. Operatia a fost foarte mult intarziata de autoritatile comuniste.Cand l-au pus pe masa de operatie nu i-au facut cum trebuie anestezicul sau acesta era expirat pentru ca trupul lui Gafencu nu amortise. Si l-au operat mai bine de jumatate de ora pe viu iar el nu a spus un cuvant. Si-au dat seama la final ce facusera, au ramas impresionati, dar viata unui detinut nu valora nimic pe atunci.


Au fost minuni la moartea sa

Rep: Cum a murit Valeriu Gafencu?

dr. Aristide Lefa: A fost un miracol ca a supravietuit atat. Pe final abia mai putea respira, inima ii batea cu putere... I-am dat apa cu zahar caci n-aveam niciun tratament la dispozitie. Dupa ce a luat doua guri s-a ridicat si m-a mustrat usor: "Lui i-au dat pe cruce fiere iar voi imi dati mie miere?"....Imediat ce i-a fost scos trupul afara si pus pe pamant, desi fusese o zi calduroasa, cu soare, pana atunci, in cateva minute s-a pornit o ninsoarea teribila care a acoperit tot noroiul din jurul corpului lui Valeriu.



Cateva marturii despre sfintenia lui Valeriu Gafencu

Preot Gheorghe Calciu Dumitreasa:


" Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu"IPS Bartolomeu Anania: "Stalp al rezistentei spirituale romanesti"Intre cei mai cunoscuti martori-martiri, care au suferit, traind pe cele mai inalte culmi ale spiritualitatii crestine, stalp al rezistentei spirituale romanesti din timpul opresiunii comuniste, consideram a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU.Marin Naidim, Constanta: "Era fire de poet"Citise mult in viata lui, dar acum (cat s-a mai putut citi in Aiud, pana in 1948), nu mai citea decat o singura carte, Biblia, si ce era in legatura cu ea: Filocalia, Patericul, Urmarea lui Hristos. Si se ruga.In colonie, mergea intre ruinele unei vechi biserici parasite, ce se afla pe un deal, intr-o lucerna a coloniei, n-avea acoperis, era expusa ploilor si intemperiilor si el se ruga acolo.Cand venea cineva pe la el de-acasa, aborda cu ei totdeauna probleme de credinta, cautand sa convinga pe fiecare de importanta mantuirii.Spunea catre mine ca chiar daca nu reusim noi sa schimbam lumea, dar macar sa trezim interesul, sa o facem sa nu se mai simta bine cand savarseste raul, sa cream probleme, sa-si puna intrebari, sa-si schimbe pasii.Facea mult caz de "constiinta pacatului", pentru ca erau multi care considerau pacate numai curvia, hotia si crima si multi nu se recunosteau pacatosi, fie ca nu le aveau pe acestea, fie ca le minimalizau, neacordandu-le importanta cuvenita.Dar pierdeau din vedere ca mai sunt si altele si poate mai mari decat acestea, cum ar fi mandria. "Celor mandri Dumnezeu le sta impotriva si celor smeriti le da har." Pe omul care se grozaveste, Domnul il lasa singur si fara El o sa-si dea seama ca nu poate face nimic si o sa strige la El.



Virgil Maxim, Ploiesti:

"Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii"Dumnezeu revarsase asupra lui harul frumusetii sub toate aspectele:Fizic, parea un Arhanghel, purtand cand spada de foc a cuvantului dumnezeiesc, cand crinul curatiei plin de parfum tainic.Aurelian Guta, Craiova: " Nu l-am auzit niciodata plangandu-se"Starea lui Valeriu se agrava. Din cauza lungului sir de luni petrecute in pat, fara miscare, si din cauza slabiciunii si insuficientei circulatiei sangelui, i-au aparut pe corp escare mari ce nu puteau fi vindecate cu nici un chip, cuprinzandu-i o mare suprafata a spatelui, coapselor si gambelor.Alti bolnavi, in situatie asemanatoare, se vaitau, blestemau si se revoltau, caci usturimile si durerile ranilor erau ingrozitoare.Pe Valeriu nu l-am auzit niciodata plangandu-se, desi pe chipul sau se putea citi suferinta accentuata, iar in ochi ii apareau lacrimi de durere, cand era pansat, cu migala si dragoste frateasca de detinutii doctoranzi in medicina Ion Ghitulescu, Nae Floricel si Aristide Lefa, timp de ore in sir.Din fasii de camasi rupte, confectionam bandaje pentru acoperirea escarelor, dar din lipsa substantelor medicamentoase necesare, fasiile se lipeau de rani si produceau dureri cumplite cand erau desfacute. Din gura lui Valeriu nu se auzea nici un vaiet, dar dupa un timp, broboane de sudoare ii acopereau fruntea boltita.Medicii observau; era semnul ca rabdarea atinsese limita. Atunci se opreau si-l lasau putin sa-si revina.


IMNUL INVIERII

**Versuri-Valeriu GafencuMuzica-Mihai Lungeanu

Va cheama Domnul slavei la lumina, Sa creasca-n inimile noastre-nfrante,Va cheama mucenicii-n vesnicii, Un om nascut din nou, armonios,Fortificati Biserica crestina, Pe chipurile voastre sa se-mplante,Cu pietre vii zidite-n temelii. Pecetea Domnului Iisus Hristos.Veniti, crestini, luati lumina, Un clopot tainic miezul noptii bateCu sufletul senin, purificat! Si Iisus coboara pe pamant,Veniti, flamanzi, gustati din cina, Din piepturile voastre-nsangerateE nunta fiului de Imparat. Rasuna Imnul Invierii Sfant.

*Prezentam doar scurte pasaje din interviu, foarte multe din cele spuse de interlocutor regasindu-se in corpul stirii.

**Se canta de Sfintele Pasti, in noaptea invierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Sursa : http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1047491-valeriu-gafencu-dumnezeu-revarsase-asupra-lui-harul-frumusetii-sub-toate-aspectele.htm


Vizualizati aici un documentar important despre martirii anticomunisti din Romania si despre memoria lor: http://laurentiudumitru.ro/blog/2008/10/13/de-ce-nu-canonizam-martirii-anticomunisti/

Documentarul De ce nu canonizam martirii anticomunisti este facut de jurnalistul Rafael Udriste de la TVR si difuzat pe 11 octombrie 2008 pe TVR1. Cinstit curaj marturisitor !

luni, 13 octombrie 2008







Si o imagine fromoasa care sa va impace cu toamna... Imagimea e gasita de pe Internet.

Iata o iconita cu Sfanta Hristina.

luni, 6 octombrie 2008




Un text grozav despre educatia copiilor

Children learn what they liveIf children live with criticism, they learn to condemn.
If children live with hostility, they learn to fight.
If children live with fear, they learn to be apprehensive.
If children live with pity, they learn to feel sorry for themselves.
If children live with ridicule, they learn to feel shy.
If children live with jealousy, they learn to feel envy.
If children live with shame, they learn to feel guilty.
If children live with encouragement, they learn confidence.
If children live with tolerance, they learn patience.
If children live with praise, they learn appreciation.
If children live with acceptance, they learn to love.
If children live with approval, they learn to like themselves.
If children live with recognition, they learn it is good to have a goal.
If children live with sharing, they learn generosity.
If children live with honesty, they learn truthfulness.
If children live with fairness, they learn justice.
If children live with kindness and consideration, they learn respect.
If children live with security, they learn to have faith in themselves and in those about them.
If children live with friendliness, they learn the world is a nice place in which to live.
Dorothy Law Nolte, Ph.D.

"Train up a child in the way he should go: and when he is old, he will not depart from it." Proverbs 22:6

"Be ye kind one to another, tenderhearted, forgiving one another, even as God for Christ's sake hath forgiven you." Ephesians 4:32

duminică, 5 octombrie 2008


Dor de primavara...

Acesta este unul dintre ocrotitorii nostri: Sf. Stefan cel Mare.

Bine ati venit, o duminica frumoasa !



Ce frumos !

Bine ati venit ! Poftiti !