miercuri, 13 iulie 2011

Să-l ajutăm pe părintele Florariu să se facă bine!


Părintele Vasile, alături de soţie, copii şi nepoţi

CUNOSC FAMILIA PARINTELUI SI, FIE CU RUGACIUNEA, FIE FINANCIAR, VA ROG DIN SUFLET SA IL SPRIJINIM PE PARINTE!
CRISTINA


PRELUARE http://www.ziarullumina.ro/articole;1661;1;59790;0;Sa-l-ajutam-pe-parintele-Florariu-sa-se-faca-bine!.html

articol de Otilia Bălinişteanu


"Cât este Belceştiul de mare, nu-i om care să nu-ţi poată spune o vorbă bună despre părintele Vasile Florariu. De când a venit în comună, la Satu-Nou mai exact, a muncit necontenit. A ctitorit două biserici, iar pe cea din parohia pe care o păstoreşte a renovat-o capital. Munca neîncetată, stresul, grijile unei familii numeroase, toate i-au şubrezit încet starea de sănătate. Azi, părintele Vasile Florariu se află internat într-o clinică medicală din Germania, necesitând de urgenţă un transplant de ficat. Un ajutor cât de mic din partea fiecăruia dintre noi ar putea face ca acest vrednic părinte să se întoarcă acasă şi în satul lui drag, sănătos, aşa cum era odinioară.

De 22 de ani, de când e preot paroh la Satu-Nou, o localitate din comuna ieşeană Belceşti, părintele Vasile Florariu n-a ştiut ce-i odihna. A fost mereu pe drumuri, mereu pus pe treabă, mereu cu gândul la ce mai e de făcut, mereu preocupat să rezolve problemele parohiei. Nici nu se putea altfel, mai ales că la venirea sa în sat biserica ducea în spate urmele grele ale comunismului: turla era neterminată, biserica trebuia renovată de urgenţă, la fel şi clopotniţa, nu exista casă parohială. Cu răbdare şi tact, cu multă dragoste şi înţelegere faţă de nevoile fiecăruia, a reuşit să-i convingă pe enoriaşi să facă, împreună cu el, un efort pentru biserica lor. În numai şapte ani de la venirea la Satu-Nou, în 1996, a reuşit să finalizeze pictura interioară, să ridice turla, să construiască o casă parohială şi, în cele din urmă, biserica să fie sfinţită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

Dar strădaniile neobositului preot nu aveau să se încheie aici. Încă două biserici îl pomenesc drept ctitor: Biserica "Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul", parohia Ruşi (comuna Belceşti), şi biserica din Rediu (comuna Scobinţi). Biserica de la Ruşi a construit-o din dragoste pentru oamenii de acolo, care veneau să se roage în Biserica "Sf. Nicolae" de la Satu-Nou, unde era paroh. A vrut ca şi aceştia să aibă la ei acasă un loc vrednic de închinăciune.

Problemele comunităţii pe care o păstoreşte nu i-au rămas nicicând indiferente. S-a gândit întotdeauna şi la cei tineri, şi la cei mai bătrâni. Pentru toţi, deopotrivă, a construit un centru social, în care acţiunile dedicate bătrânilor se împletesc cu cele pentru copii şi tineri. N-a uitat nicicând de misiunea sa de preot, ajutându-i şi sfătuindu-i după nevoie, desfăşurând activităţi cu tinerii, încercând să-i unească şi să-i apropie pe oameni în spiritul principiilor creştine. Şi a reuşit.

Cinci din cei şapte copii urmează calea preoţiei

Pe lângă crucea dificilă a preoţiei, părintele Vasile a dus cu sine şi grija unei familii numeroase, cu şapte copii, precum şi boala cruntă a soţiei, un cancer pe care l-au învins luptând împreună, rugându-se şi punându-şi nădejdea în puterea lui Dumnezeu. L-au considerat o încercare grea, din care au ieşit mai uniţi şi mai puternici. "Dumnezeu ne-a iubit şi ne-a încercat. Când vine vorba de încercare, ca să te vindeci de o boală atât de grea, de cancer, este mâna lui Dumnezeu. Şi poate şi pentru că mama lor, doamna preoteasă, a supravieţuit celor patru operaţii şi s-a făcut bine, fiii mei au înţeles că există un Dumnezeu care trebuie slujit şi slăvit. Boala ne-a unit, ne-a întărit, însă cu fericire pot spune că am învins-o. Cum spunea Sfântul Apostol Pavel: când suntem slabi, atunci suntem tari", îşi mărturisea aceste convingeri, din care a făcut aproape un crez în viaţă, părintele Florariu, în urmă cu trei ani.

Familia Florariu a fost binecuvântată cu şapte copii: cinci băieţi şi două fete. Băieţii, fără excepţie, au urmat studii de teologie. Ioan şi Alexandru sunt deja preoţi, primul în parohia Rediu-Scobinţi, iar celălalt la Hodora - Cotnari. Andrei este masterand la Teologie, iar alţi doi fraţi sunt încă studenţi la aceeaşi facultate (anul IV şi anul II). Una dintre fete este absolventă a Facultăţii de Arte, iar cealaltă este elevă de liceu. O familie împlinită, cu şapte copii vrednici de părinţii care i-au crescut cu dragoste şi cu frică de Dumnezeu. Acum, când toţi copii par să-şi fi găsit calea şi rostul, când treburile bisericii şi ale parohiei s-au mai aşezat, părintele Vasile a fost lovit de o suferinţă grea.

Lupta cu o boală necruţătoare

Cancerul soţiei, grija pentru cei şapte copii, greutăţile întâmpinate în lungii ani în care se chinuia să refacă biserica, toate şi-au pus amprenta asupra sănătăţii părintelui Vasile. "Implicându-se mult în toate aceste sarcini dificile, a făcut o hepatită B, a făcut o hemoragie internă, i s-a extirpat o porţiune din intestinul subţire şi a trebuit să stea o vreme în spital. Doctorii l-au pus pe picioare şi s-a întors acasă. A început apoi construcţia Bisericii de la Ruşi, unde a muncit fără odihnă, apoi s-a îmbolnăvit şi mama - altă încercare, alt necaz…", povesteşte părintele Alexandru Florariu, unul dintre fiii părintelui Vasile. "A fost o perioadă critică pentru el. Se întâmpla în urmă cu 10 ani. Noi eram mici, iar el s-a consumat foarte mult", îşi aminteşte şi Andrei, celălalt fiu, masterand la Teologie.

Chiar dacă se refăcuse, organismul avea să-i fie dat din nou peste cap din cauza grijilor şi a necazurilor. Încet-încet boala hepatică s-a instalat, fără să dea prea multe semne. Până anul trecut, când starea sănătăţii a început să se agraveze, iar de atunci suferinţele s-au ţinut lanţ. În urmă cu trei săptămâni, familia l-a internat la Spitalul "Sf. Spiridon" din Iaşi. Medicii de aici nu i-au mai dat nici o şansă. Şi totuşi, dovadă că Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată, o şansă s-a ivit pentru părintele Vasile. Obişnuiţi să lupte pentru familia lor, pentru părinţi, copiii părintelui s-au interesat peste tot şi au aflat că există în Germania, la Regensburg, o clinică medicală în care, în urma unui transplant de ficat, părintele şi-ar putea redobândi puterile. "În cel mai fericit caz, ar putea beneficia de un transplant de ficat. Aici, în ţară, medicii nu i-au dat nici o şansă de supravieţuire. În ultimele cinci zile doar l-au hrănit", ne-a explicat Andrei Florariu.

Cât timp a stat internat în spitalul din Iaşi, părintele Vasile i-a avut zilnic alături pe cei şapte copii, soţia, toţi rugându-se neîncetat pentru sănătatea lui. De altfel, în fiecare zi, cei doi fii preoţi, alături de alţi câţiva preoţi, au săvârşit slujba Sfântului Maslu acolo, în spital, la căpătâiul său. Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost şi el la căpătâiul părintelui Vasile, binecuvântându-l şi mângâindu-i suferinţa prin rugăciune. "După Sf. Maslu, parcă Dumnezeu ne-a luminat, am trimis repede analizele şi diagnosticul prin e-mail, cei de la Regensburg ne-au spus că e destul de grav, dar ne-au spus că mai există o speranţă", ne-a mărturisit şi părintele Alexandru. Medicii de la clinica din Germania au trimis un avion medicalizat, iar părintele Vasile a fost deja transportat la Regensburg, la începutul acestei săptămâni.

Părintele Florariu are nevoie de 100.000 de euro pentru tratament

Singura şansă de salvare a părintelui Vasile Florariu este o clinică specializată în transplant hepatic din Regensburg, Germania. Deşi cazul este destul de grav, medicii de acolo i-au asigurat că încă nu e prea târziu, că încă se mai poate face ceva. Costurile tratamentului, estimate preliminar, ajung la 100.000 de euro în cazul în care va fi nevoie de un transplant hepatic. Dacă va fi nevoie de o altă terapie, costurile nu vor depăşi 60.000 de euro. Şi într-un caz, şi în celălalt, sumele depăşesc cu mult posibilităţile familiei. "Pentru a-l duce acolo, doar transportul ne-a costat 10.000 de euro, iar primele investigaţii alte 12.000 de euro. Chiar astăzi ne-au sunat şi ne-au spus că trebuie să mai trimitem alte 10.000 de euro", ne-a povestit Andrei. Banii folosiţi până acum au fost cu greu adunaţi. Biroul de Asistenţă Socială al Centrului eparhial Iaşi, prin Fondul eparhial "Păstorul cel Bun" pentru sprijinirea parohiilor sărace, precum şi a preoţilor şi familiilor cu diverse probleme sociale, a donat familiei Florariu suma de 10.000 de lei. Acestui gest de solidaritate i se pot alătura şi altele, cât de mici, dar care devin mari prin aceea că pot salva o viaţă. Lacrimile din ochii copiilor, suferinţa de pe feţele lor, neputinţa în faţa acestei sume uriaşe, pe care ei nădăjduiesc, totuşi, să o adune, pentru a-şi face tatăl bine, ar trebui să ne inspire pe toţi, să ştim să fim alături de cei aflaţi în suferinţă. "Noi, copiii, facem un apel către toţi oamenii care doresc să facă un bine, către cei care pot să întindă o mână de ajutor, să ne ajute să salvăm o viaţă de om, o persoană care pentru noi, ca tată, a făcut totul", spun, la unison, fraţii Florariu.

Orice ajutor financiar poate salva viaţa părintelui Vasile

În spiritul tradiţiei creştine, de dragoste faţă de aproapele aflat în suferinţă, ar trebui să înţelegem drama prin care trece familia acestui vrednic preot şi să o ajutăm, după măsura puterilor noastre, să strângă banii necesari terapiei. De altfel, prin intermediul "Ziarului Lumina", familia pr. Florariu face apel către toţi cei care pot face un efort financiar cât de mic, să doneze sumele în conturile deschise la BRD, sucursala Iaşi:

Cont în euro: RO65BRDE240SV86989232400

Cont în lei: RO69BRDE240SV86989152400"


UPDATE noiembrie 2011 - Parintele este bine acum, a reusit transplantul de ficat si e bine, slava lui Dumnezeu!

2 comentarii:

  1. Lord have mercy! I will certainly pray.

    Doamne miluieşte! Mă voi ruga cu siguranţă.

    RăspundețiȘtergere
  2. Lord, have mercy! Thank you, Matushka Anna, for your prayers! May God help Father Vasile!

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc mult pentru comentariul dumneavoastra!