Parintele Iustin Pirvu, staretul Manastirii Petru Voda (judetul Neamt), un alt marturisitor care a patimit in inchisorile cumuniste.

Repere biografice
- Nascut pe 10 februarie 1918, la Petru Voda - Neamt.
- 1936, intra frate la Minastirea Durau.
- 1939, se inscrie la Seminarul teologic de la Manastirea Cernica.
- 1942 - 1944, merge ca preot misionar pe frontul de est pina la Odesa.
- 1948, este arestat pe motive politice si condamnat la 12 ani inchisoare; trece prin inchisorile Suceva, Vacaresti, Jilava, Aiud; in ultima clipa, inainte de a fi trimis la "reeducare" la Pitesti, este trimis sa sa munceasca, detinut fiind, in mina la Baia Sprie.
- 1960, este condamnat la inca patru ani de temnita pentru ca nu s-a lepadat de credinta.
- 1964, este eliberat si devine muncitor forestier.
- 1966 - 1975, preot-monah la Minastirea Secu.
- 1975 - 1990, vietuieste la Minastirea Bistrita.
- 1990 - 1991, este preot slujitor si duhovnic la Minastirea Secu.
- 1991, intemeiaza Manastirea de la Petru Voda - Neamt, al carei staret si principal duhovnic este.
- 2000, ridica un schit de maici linga manastirea Petru Voda, o casa de educatie pentru copii si un azil pentru batrini. - 2003, infiinteaza o publicatie de invatatura si atitudine ortodoxa, cu aparitie lunara, numita "Glasul Monahilor".

Dialog cu părintele Iustin Pârvu, staretul mănăstirii „Petru Vodă”, jud. Neamt

Călugării Mănăstirii "Petru Vodă" nu înteleg când reuseste staretul lor iubit, marele duhovnic Iustin Pârvu, să se odihnească. În fiecare miez de noapte, părintele slujeste în biserică. În fiecare zori de zi, la usa chiliei sale se strânge un puhoi de pelerini, oameni care nu vor să-si spovedească păcatele decât îngenunchind în fata marelui păstor de suflete din Muntii Neamtului. Are 82 de ani. După moartea părintelui Cleopa, a rămas stâlpul duhovnicesc al întregii Moldove, omul - sau poate sfântul - spre care se îndreaptă toate sperantele oamenilor din acest colt de tară.
Însă credinciosii care vin la părintele Iustin nu asteaptă numaidecât răspunsuri la problemele lor imediate: boli, dragoste, sărăcie, foamete si disperare. Vor să stie ce se va întâmpla cu noi, la cumpăna dintre ani si milenii. Asteaptă de la el cuvântul unui mare profet, al unui martir care a suferit vreme de 20 de ani în cele mai crunte puscării comuniste, al unui văzător cu duhul spre veacurile ce vor să vină. În fata usii duhovnicului, pelerinii veniti până în inima muntilor asteaptă cuminti, asezati pe bănci de lemn însirate pe lângă pereti. Un fel de sală de asteptare la usa unui mare doctor de suflete. Un frate tânăr intra în încăperea îngustă si ne roagă să asteptam: "Dacă ati venit cu credintă, cu sufletul deschis, sigur vă va primi".

- Părinte Iustin Pârvu, zi de zi, în umila dvs. chilie intră o tară întreagă. Ascultati toate necazurile, bucuriile, spaimele si sperantele celor veniti să vi se spovedească. S-au schimbat oamenii, dacă vorbim numai de ultimii zece ani? si dacă da, în bine sau în rău?

- Daca e "soi bun", sământă bună, omul nu se schimba asa usor. Am avut norocul să revăd oameni pe care i-am cunoscut acum 20-30 de ani si care s-au păstrat în acelasi stadiu moral si spiritual, având însă foarte mult de luptat cu generatiile copiilor lor, ca rezultat al influentelor acestora sălbatice care vin din Apus. La ora actuală, cu toate încercările acestea care vin peste noi, cu alegerile astea care te fac să-ti pierzi orice sperantă, eu cred totusi că poporul nostru îsi păstrează esenta si însusirile sale spirituale, deosebindu-se mult, calitativ, de alte neamuri. Ca suntem discreditati? Că se spune despre noi c-am fi coada Europei? Tot ce ni se pare noua rău acum este un mare bine pentru viata noastră crestină.
Ne plângem ca în Occident e bine si că la noi e rău. Dacă noi am avea binele acesta al apusenilor si dacă l-am folosi cum l-au folosit ei, n-am fi astăzi la un asemenea nivel de spiritualitate. La noi, în Răsărit, de bine de rău, se mai face un schit, o biserică. Acolo, bisericile rămân goale-golute. Apare biserica ambulantă, pe roti, dusă în piata publică, unde se mai strâng vreo zece crestini, să le facă o Sfântă Liturghie.
De pilda, chiar astăzi am primit un telefon de la un profesor român plecat în Australia. Are trei copilasi. Cică într-o zi stăteau la masă si, deodată, fetita cea mai mică, Anastasia, în vârstă de patru ani si jumătate, se ridică în picioare si-i spune: "Tăticule, noi trebuie să mergem acasă!". Toti au întrebat-o mirati: "Dar de ce sa mergem acasă, Anastasia?", si fetita răspunde: "Pai, eu trebuie să mă fac măicută, la mănăstire, în România". Ei nu vorbiseră niciodată cu ea despre viata de mănăstire, despre credintă, despre ceea ce făcuseră ei înainte. Iată că sângele nu se face apa. Aici este nasterea noastră, leagănul nostru, în rădăcinile astea, pe care, oricât ar căuta cineva să le înăbuse, nu se poate.

- Si totusi, de ce suntem atât de năpăstuiti? De ce trăim asa de bezmetic, ca o turmă de oi mânată de un cioban nebun? Ce mai avem de plătit? N-au fost destui anii de dominatie comunistă? Chiar nu există nici o rază de sperantă pentru poporul nostru?

- Stiti cu ce seamănă astăzi poporul român? Seamănă cu poporul evreu, după cei 40 de ani de rătăcire, iesind din tara Egiptului si îndreptându-se către Pământul Făgăduintei. Prin ce a trecut poporul nostru... A trecut prin toate persecutiile posibile, începând din 1917, cu Revolutia din Rusia, cu tot calvarul Sodomei comuniste! Răsăritul, cei 36 de milioane de ucenici ai crestinismului din Balcani si întreaga Rusie sunt poporul evreu în cei 40 de ani de rătăcire în pustie. Dar trăim astăzi zile de zbucium. Semnele sunt peste tot: sărăcia, foametea, plecarea tinerilor, pribegia lor în lume după o bucată de pâine, intelectualii nostri, care se dedau la cele mai umilitoare ascultări si munci pentru un ban pe care să-l aducă acasă, ca să-si poată hrăni copiii, românii acestia care plâng după mamele lor de-acasă, care nu mai au o sărbătoare, nu mai au o duminică, sunt robii tuturor înjosirilor si necredintelor, ai tuturor păgânismelor turcesti si arabe. Am ajuns cersetori ai Europei si ai lumii întregi. Bratul cel mai ieftin de muncă este al bietului român. În ce umilintă a ajuns neamul nostru crestinesc... Oare toată frământarea si durerea aceasta nu ne fac să-l comparăm cu poporul iudeu care merge în Pământul Făgăduintei? Eu cred ca da. Dar în Pământul Făgăduintei n-au intrat decad cei întâi-născuti, care îsi lăsaseră toate amintirile în urmă, în casa robiei. La fel si astăzi, doar cei care îsi vor lăsa toate amintirile din perioada comunistă în urma vor trece în "tara Făgăduintei" si se vor salva.
"Cred ca atât cât a durat stricăciunea, tot atât va dura si refacerea noastră spirituală".

- Sfintia voastră, cum puteti explica unui om de rând, care nu mai are puterea de a suporta sărăcia si umilinta, că numai prin suferintă ne vom putea mântui, că numai indurând vom putea iesi la lumina?

- Stiti ce sunt toate aceste rele? Ele nu sunt altceva decât un medicament foarte bun pentru sănătatea noastră sufletească. Cu cat un popor este mai încercat, cu cat un popor este mai împilat, mai strâns si tinut în stările acestea de ispitire, cu atât poporul acesta va fi mai întelept si mai destoinic în a învinge iadul. Cum se poate explica asta? N-ati simtit oare niciodată că sunteti condusi din umbră? Ca niste forte secrete - puteti să le spuneti Securitate, puteti să le spuneti mafie, cum vreti - vin peste noi si ne dirijează orice pas? Plecând talentele noastre si geniile noastre, căsătorindu-se prin Canada si America, peste 30-40 de ani tara noastră va fi ocupata de străini si noi nu ne vom mai recunoaste originea. Pentru că asta este scopul initial al celor ce conduc lumea din umbră: desfiintarea natiunilor sub orice formă, denationalizarea în masă, căsătoriile cu orice rasă si religie, amestecarea sângelui. Prin noua ordine mondială, prin ideea globalizării, transformam Europa într-un comunism al statelor.
Lumea trebuie să înteleagă că politicienii nostru sunt doar niste marionete ale acestor forte.

- Când credeti că va sosi pentru noi clipa de izbăvire?

- N-as putea da ani. Dar eu cred că atât cât a durat stricăciunea, tot atât va dura si refacerea noastră spirituală. Stă în puterile noastre să o desăvârsim. Cu cât stricăciunea va mai dura, cu atât va întârzia si reînvierea. Desi astăzi este atât de neglijată, de la educatie va pleca totul. De la educatia religioasă în scoală se va forma o gândire închegată pe principiile acestea sănătoase, de viată morală. Nu va trece mult timp si va apărea un sir de oameni puternici, potriviti să apuce frâiele tării.
"Veacul al XXI-lea va fi doar o urmare a veacului al XX-lea"

- Credeti că generatiile de astăzi, formate într-un bombardament informational fără precedent, mă refer la televizor si la Internet, vor mai putea fi recuperate pentru o viată crestină, profund morală si sufletească?

- Uitati-vă, am întrebat odată un băietel de 8 ani ce face când se scoală dimineata. "Păi... ce să fac? Mă duc la calculator si mă joc”. E un caz. Ei bine, acest copil, peste 15-20 de ani, nu va mai avea nici o urmă de meditatie, nu va mai sti să citească o carte, va fi gol, risipit. Se configurează încă de pe acum o deformare a lumii, o moarte spirituală a omului. Moartea lui Dumnezeu! Sinuciderea noastră voită! Omul acesta nu mai are nici un sentiment. Nu mai stie să privească o floare, să se bucure de natură, de creatia lui Dumnezeu. Rădăcinile lui sunt tăiate. Poate fi purtat oriunde de vânt.
Dacă s-ar mai reduce, dragii mei, din toată falsa educatie a calculatorului, din civilizatia sălbatică a televiziunii si Internetului, ar fi bine, căci toate acestea nasc în om o mândrie luciferică, îngâmfarea că peste el nu mai există nimic. Ei bine, astăzi această mândrie se naste o dată cu bietul elev, cu bietul tăran. Acum îti stie si copilul din leagăn ce firmă de motor se aude pe stradă, ce masina trece pe ulita satului.
Eu nu sunt împotriva calculatorului, nici a televizorului. Dar felul de a-l folosi, cât trebuie să-l folosesti si când - asta mă îngrijorează... Astfel încât veacul douăzeci nu e numai o disparitie a vietii teologice. Este poate mai mult: o disparitie totala a vietii spirituale, decăderea omului, animalizarea lui.

- Si veacul al XXI-lea?

- Bătrânetea nu-i decât ceea ce a fost tineretea, iar tineretea nu-i altceva decât ce a fost copilăria. Asa că veacul al XXI-lea va fi doar o urmare a veacului al XX-lea. Încât toate întrebările acestea milenariste despre sfârsitul lumii, aceste profetii sunt niste gogoserii, apă de ploaie. Atâta vreme cât omul nu va reveni în asezările firesti, normale, "câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati si îmbrăcat", el nu va avea nici o putere. Din păcate, pentru noi, din punct de vedere spiritual, veacul al XXI-lea va fi o prelungire "în rău" a veacului al XX-lea. "Rău" cum v-am spus, în felul în care este o ispitire, dar "rău" si pentru o reînnoire a noastră ca neam. Trebuie să fim optimisti, să avem toata convingerea că Hristos rămâne acelasi astăzi si în viitor. Hristos nu va fi învins niciodată!

(interviu de Bogdan Lupescu)